”Balul Mărțișorului” a avut loc pe 4 martie, la Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni, intrarea publicului fiind liberă, pe bază de invitații rezervate telefonic, la sediul instituției.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 642, ediția print
A fost o adevărată seară culturală, deosebită, apreciată de iubitorii genului. În foaierul Centrului cultural, de la ora 18.00, a încântat auditorul Cvartetul Chronos al Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești, iar mai apoi, publicul s-a mutat în Sala Mare, unde Orchestra Simfonică ”Paul Constantinescu” din Ploiești i-a acompaniat, pe scenă, pe soliștii Maria Miron Sîrbu, mezzosoprană și Liviu Iftene – tenor. Bagheta de dirijor a fost mânuită cu măiestrie de Alexandru Ilie, iar prezentarea spectacolului a fost făcută de Andra Eremia.