Începând cu 1 ianuarie 2017, în Codul fiscal a fost introdus un regim special de taxare din perspectiva TVA pentru orice persoană fizică, persoană fizică autorizată sau întreprindere familială din România care desfășoară activități de producție agri­colă, activități de pro­ducție a produselor agricole, inclusiv activități de transformare a produselor agricole prin alte metode decât cele industriale sau servicii agricole prestate prin utilizarea muncii manuale proprii sau a echipamentelor specifice.

Regimul special acordă o cotă forfetară de compensare planificată pe perioada a trei ani, de 1% pentru anul 2017, de 4% pentru anul 2018 și de 8% pentru anul 2019. Fermierii pot opta pentru regimul special de taxare, prin notificarea autorităților fiscale, sau pentru cel normal.

Aplicarea regimului special scutește agricultorul de colectarea TVA pentru livrarea de produse agricole și pentru serviciile agricole prestate, de a ține evidențele specifice plătitorilor de TVA, de a depune decontul de TVA sau de la orice obligații ar avea persoanele înregistrate în scopuri de TVA.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.359