Recunoscută drept Săptămâna Luminată, săptămâna aceasta este cea în care Mântuitorul ne cheamă la Lumină şi trebuie petrecută în rugăciune, cu sufletul deschis către Divinitate. Rugăciunea specifică perioadei se va rosti în fiecare seară, după ce se va cânta, de trei ori, imnul Hristos a Înviat! Iată rugăciunea pentru aceste zile! Nu se stă în genunchi în momentul rostirii rugăciunii.

 

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-mi-l mie, sluga Ta. Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat eşti Tu în vecii vecilor.

Cel ce a înviat din morți, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale Preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor părinților noștri și ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.

Bine ești cuvântat, Stăpâne Atotțiitorule! Care ai luminat ziua cu lumina de soare și noaptea ai strălucit-o cu raze de foc. Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei și a ne apropia de începuturile nopții. Ascultă rugăciunea noastră și a tot poporului Tău. Și ne iartă tuturor păcatele noastre cele de voie și cele fără de voie.

Primește rugăciunile noastre cele de seară și trimite mulțimea milei Tale și a indurărilor Tale peste moștenirea Ta. Ocroteste-ne cu sfinții Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptății Tale. Îngrădește-ne cu adevărul Tău. Păzește-ne cu puterea ta. Mântuiește-ne de toată primejdia, de tot vicleșugul celui potrivnic. Și ne dăruieste în această seară cu noaptea ce vine și toate zilele vieții noastre desăvârșit, cu pace, fără de păcate, fără sminteală și fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, care Ți-au plăcut din veac.

Amin