La Tâncăbești, a XI-a ediţie a unui concurs de anvergură

Luni, 30 septembrie a.c., la ora 13:00, peste 100 de participanţi au intrat oficial în cel de-al doilea concurs ca importanţă al sezonului de pescuit sportiv. Locul de desfăşurare? Ca de obicei, pe standurile lacului Tâncăbeşti, arena consacrată internaţional pentru aceste întreceri ale genului.

DICŢIONAR: “BOILES”, este numele dat unui tip special de momeală şi nadă. Este creată după reţete al căror secret e păstrat în taină. În societatea acerb concurenţială de astăzi, România a reuşit să ocupe unul dintre primele locuri din lume şi din acest punct de vedere. Nou intrată în lumea pescuitului sportiv, ea ameninţă să detroneze de pe poziţiile consacrate – fabricanţii tradiţionali, de prestigiu, din Occident.    

Tradiţia şi performanţa

“Boilesmania” este unul dintre cele mai longevive concursuri anuale de pescuit sportiv, de la Tâncăbeşti. Premiile sunt tentante, iar spiritul competiţional al participanţilor s-a amplificat, cu fiecare ediţie. Ele au confirmat campioni naţionali, ce sunt clasaţi în fruntea confruntărilor mondiale. 

Concursul punctează cei mai mari cinci peşti (crapi) care sunt jurizaţi ca trofee, cântăriţi, măsuraţi, apoi eliberaţi în apa lacului, care i-a făcut mari. 

Din cele cinci specii care sălăşluiesc acolo, toate sunt considerate oficial apte pentru clasamentele obţinute de concurenţi şi punctate ca atare. Dacă va trage la nadă un exemplar uriaş de somn, el nu va putea fi jurizat pentru concurs. Însă, i se vor nota datele (greutate, lungime) şi va fi considerat „trofeul zilei“. 

Premiile competiţiei, durata şi altele

Locul I va aduce câştigătorilor 20.000 de lei. Locul II este premiat cu 10.000 de lei,  iar locul III, cu 3.000 de lei. Captura concursului – 3.000 de lei, iar capturile zilnice – câte 1.000 de lei, fiecare. Se va pescui exclusiv la boiles, ca momeală şi la cârlig. 

Concursul va dura până vineri, 4 octombrie , la amiază.

„Fir întins concurenţilor“! Alte detalii în episodul următor, de la festivitatea de premiere.