Autoritățile au demarat campanie de testare care arată gradul de imunizare, la nivel național, pentru COVID-19. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Nelu Tătaru, marți, 28 iulie. Acesta a precizat că rezultatele vor veni în luna septembrie. În baza lor, se va ști cam ce imunizare are populația României și se va putea previziona un eventual val doi al pandemiei de coronavirus.  

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 510, ediția print

„A început testul de seroprevalenţă. Au început recoltările de la diverse laboratoare din judeţe. În acest moment a scăzut ritmul, pentru că trebuie să gestionăm o a doua cocoaşă a primului val pandemic, dar acel test merge în continuare. Rezultatele vor veni la începutul lunii septembrie. Trebuie să ne obişnuim să convieţuim cu acest virus, cel puţin un an, doi. Orice pandemie ne-a dat această experienţă, dar acesta este anul cel mai important şi în virtutea faptului că ne vom obişnui cu acest virus şi în speranţa unui vaccin anul viitor, şi în contextul în care toţi, chiar dacă e ceva nevăzut, am început să ne obişnuim”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, într-o emisiune difuzată de postul de televiziune Digi 24. Sistemul imunitar are un rol extrem de important în recuperarea sau, dimpotrivă, în afectarea gravă și decesul pacientului. „Este demonstrat că foarte multe decese provocate de infecția cu coronavirus s-au datorat reacției necontrolate de răspuns al sistemului imunitar și nu efectelor distructive produse de virus. La momentul infecției, corpul fiecăruia dintre noi își lansează apărarea standard, cea imună înnăscută, așa cum o face pentru orice virus. Aceasta înseamnă că eliberează o serie de proteine numite interferoni, care încearcă să reducă capacitatea virusului de a se reproduce în interiorul celulelor corpului. Pentru a avea un efect cât mai bun, interferonii recrutează, de asemenea, alte celule imune care să vină și să atace virusul, pentru a opri răspândirea acestuia. În mod ideal, acest răspuns inițial permite organismului să obțină rapid controlul asupra infecției. Însă și virusul are propriile sale sisteme de apărare pentru a scăpa de efectul interferonilor”, scrie site-ul easistent.ro.