De ce e bine să-ţi educi copilul în spirit religios
Dragi părinţi, cea mai mare responsabilitate care vă revine în ceea ce priveşte buna creştere a mezinului familiei este educarea lui în spirit religios. Ca părinte, poate nu conştientizezi importanţa religiei în viaţa copilului. Cert este că aceasta nu constituie doar o disciplină pe care e nevoit să o studieze la şcoală, ci îl formează ca individ pentru totdeauna. Iar cel mai productiv teren pe care-i poţi „sădi” credinţa în Bunul Dumnezeu este sufletul său inocent.
Din momentul în care Dumnezeu te-a binecuvântat dăruindu-ţi un copilaş, rezervă-ţi timp suficient ca să fii prezent cu adevărat în viaţa lui. Două-trei ore dimineaţa în fugă până pleci la serviciu, şi alte câteva ore seara când eşti obosit după o zi plină de muncă nu sunt de ajuns. Găseşte o cale de mijloc. Puiul tău are mare nevoie de afecţiune, de vorbe bune, nicidecum, să faci în aşa fel încât să întorci puţin mai mult ceasul, care este şi un pic defect. Aşa cum adori florile din casă şi le îngrijeşti cu o atenţie deosebită ca să crească şi să înflorească, să te umple de bucurie într-o bună zi, tot aşa trebuie să ţi îngrijeşti şi copilul pentru a putea culege roadele mai târziu. Respectul faţă de sine şi faţă de cei din jur, recunoştinţa faţă de cei care l-au sprijinit în momentele grele, mulţumirea, realizările profesionale şi personale uimitoare, un viitor promiţător se obţin doar dacă-i oferi învăţăturile creştine la timp. Aproape din scutece. Desigur, educaţia creştină a copilului poate începe la orice vârstă. Dar, dacă odată ajuns la vârsta adolescenţei sau chiar la majorat manifestă un comportament răutăcios, devine vulgar şi agresiv, este aproape imposibil să i mai formezi deprin-deri bune. Poate chiar imposibil. Va recurge adesea la gesturi necontrolate.
Credinţa îl înnobilează
cu toate virtuţile
Studiul asiduu al religiei îl va ajuta să descopere şi să iubească divinitatea. Credinţa puternică în Dumnezeu nu face altceva decât să-i dezvolte un comportament moral, frumos şi fructuos pentru propria persoană. Ai grijă de sufletul lui! Învaţă-l să-l caute şi să l găsească pe Dumnezeu în tot ceea ce este frumos pe pământ. Dom-nul este împrejurul său mereu, trebuie doar să l cheme. Credinţa creştină îl va modela în viaţă, îl va înnobila cu dragoste, înţelepciune, răbdare, bunătate şi-i va atribui toate virtuţile. Iar tu, în calitate de părinte eşti primul model pentru el şi cel mai puternic exemplu pe care, inevitabil, îl va urma tot restul vieţii. Nu e de ajuns să-l răsfeţi cu toate bunătăţile culinare, să-l îmbraci şi să-l încalţi după ultima modă şi nici să-l trimiţi să studieze la cele mai prestigioase şcoli din lume dacă nu-i formezi din timp deprinderile bune.
Învaţă-l să trăiască în cuvântul Domnului din fragedă pruncie
Ca să faci din copil un om cât mai valoros, încearcă să-i insufli spiritul religios de la cea mai fragedă vârstă. Acest lucru necesită însă, multă implicare din partea ta. La rândul tău, trebuie să ai o educaţie creştină, o credinţă puternică în divinitate, în Tatăl creator şi să manifeşti acte morale şi spirituale în prezenţa copilui. Fără nicio îndoială, el va remarca şi va imita cu fidelitate gesturile pe care le faci, atitudinea pe care o ai în toate situaţiile care se ivesc şi cuvintele ce le rosteşti de fiecare dată. Nu vorbi de rău în faţa lui pentru că va ajunge la rându-i să şi vorbească de rău colegii, prietenii, membrii familiei, persoane pe care le cunoaşte mai mult sau mai puţin şi va intra în conflicte. Nu-l neglija! Ascultă-l când are ceva de spus şi încearcă să găsiţi împreună soluţii pentru problemele lui şi nu rămâne nepăsător la dificultăţile cu care se confruntă pentru că va strânge în sufletul său mânia, ura, nepăsarea şi poate chiar un lung şir de minciuni care pot să-i îngreuneze şi mai mult situaţia. Învaţă-l să ceară ajutorul lui Dumnezeu Tatăl, Cel care i-a dat viaţă şi care îl iubeşte nespus. Fii pentru el un exemplu personal şi viu.
Sfaturi practice
Profită de orice sărbătoare religioasă, inclusiv duminicile și mergi cu el la biserică.
Împreună, îngenuncheaţi și rugaţi-vă în tihnă în lăcașul de cult.
Prezintă-i icoanele însoţite de explicaţii cât mai simple.
Explică-i de ce e bine să ceară sfatul preotului când are nevoie de ajutor
Du-l să se spovedească și să se împărtășească.
Acasă, învaţă-l mici rugăciuni, spune-i diverse istorioare, povestiri religioase.
Cultivă-i dorinţa căutării binelui prin puterea ascultării. El trebuie să știe că tu dragă mamă, dragă tată, ai întotdeauna dreptate și că el trebuie să-ţi urmeze poveţe-le. Ai grijă însă, să fii prompt, să te ţii de cuvânt și să-ţi îndeplinești mereu promisiunile făcute faţă de copil.