A devenit deja o tradiție ca la mijlocul lunii octombrie locuitorii din Cornetu să sărbătorească zilele comunei. Așadar, weekend-ul trecut (14-16 octombrie), cornețenii s-au adunat cu mic, cu mare, să se bucure, alături de autoritățile locale, de „Festivalul Zilele Comunei Cornetu”.
Dacă anul trecut vremea nu a fost extrem de prietenoasă, sâmbătă, în ziua cea mai importantă a festivalului din acest an, soarele a fost extrem de generos cu cornețenii. Iar aceștia au profitat din plin: au cântat, au dansat, au degustat produse tradiționale și s-au bucurat de programul artistic oferit de Primărie. “Dirijorul” festivalului a fost Ion Stanciu, consilier local, care s-a ocupat de buna organizare a acestui eveniment.
“Fiind o sărbătoare dedicată tuturor locuitorilor din Cornetu, am încercat să facem un mix între activitățile dedicate copiilor și cele pentru adulți. Prin acest eveniment ne dorim să îi scoatem pe oameni din rutina cotidiană și să îi ajutăm să se relaxeze”, ne-a declarat Nicolae Păun, viceprimarul comunei Cornetu aflat printre cei prezenți la eveniment.
Copiii, în prim plan
Prima parte a zilei de sâmbătă a fost dedicată copiilor din comunitate. Pe lângă topogane, trambuline sau vată pe băț, micuții au fost răsfățați și cu un frumos program artistic. “Este foarte important să promovăm cât mai multe activități artistice pentru copii deoarece, astfel, îi dezlipim din fața calculatorului și îi ajutăm să socializeze”, ne-a mai spus viceprimarul Nicolae Păun.
Spectacolul dedicat copiilor a debutat cu un program de cântece și dansuri, susținut de ansamblul Școlii Gimnaziale nr.1 din Cornetu. A urmat ansamblul artistic de copii Andantino, condus de profesoara Mihaela Iordache. Ansamblul, care își desfășoară activitatea la Cercul Militar Național, a animat atmosfera cu cântece și coregrafii originale. Programul dedicat celor mici s-a încheiat cu o mică artistă cornețeancă: Elena Antonia Bordeianu, elevă la “Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti”, care, la doar 9 ani, a obținut deja peste 20 de premii la concursuri de muzică. Aceasta a combinat cu succes muzica tradițională cu cea modernă prin cele 2 cântece pe care le-a prezentat: „Țurai” și „Dansează Twist”.
Fasolea merge cu ciolan, iar voia bună cu muzică populară
În cinstea locuitorilor comunei, Primăria a oferit și o masă caldă – tradițioanala fasole cu ciolan – iar, începând cu ora 16, pe scenă au urcat șase interpreţii de muzică populară. Show-ul a fost deschis de cunoscuta artistă Veronica Geamănu. Au urmat Paula Sâmbrian, Liliana Popa, Giliana Rădoi, Pop Marius Ivan și Marian Haiducul. Animați de zecile de cântece populare, cornețenii nu au ezitat să își arate veleitățile artistice, cântând și dansând alături de cei de pe scenă.
Program
VINERI, 14 Octombrie
08:00 – 12:00 – Sărbătorirea hramului Bisericii Sfânta Parascheva
13.00 – Masă festivă (Agapa frățească)
SÂMBĂTĂ, 15 Octombrie
11:00 – 13:00 – Întreceri organizate la baza sportivă din localitate
14:00 – 15:30 – Program de cântece și dansuri: ansamblul Școlii Gimnaziale nr.1 din Cornetu, ansamblul Andantino, Elena Antonia Bordeianu
16:00 – Spectacol folcloric
DUMINICĂ, 16 Octombrie
14.00 – Expoziție cu degustare de produse culinare