Ziua Sfântului Dumitru a fost prilej de vindecare și purificare a sufletelor localnicilor din comuna Copăceni. Dis-de-dimineață, creștinii locului au creat ambianţa înălţătoare de rugăciune, în biserica aflată sub ocrotirea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir şi păstorită de părintele Gheorghe Anghel.

Niciodată nu a fost mai luminoasă și mai frumoasă Biserica Copăceni Mănăstirea, ca în ziua prăznuirii sfântului care ocrotește localnicii comunei și veghează asupra ținutului lor. Frumusețea cântărilor soborului condus de părintele Romică Macovei, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud și bogăția povețelor duhovnicești ale părinților slujitori, s-au dovedit a fi cele mai mari binecuvântări peste inimile credincioșilor care, dăruind rugăciune, rugăciunea le-a dăruit liniştea, bucuria şi iubirea divină. Şi pentru ca bucuria să fie deplină, părintele paroh a împărţit Agapa (Masa Frăţească) cu toţi cei ce au asistat la slujbă.    

Părintele Romică Macovei, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud: „Fie ca rugăciunile, să vă aducă sănătate şi să vă împlinească dorinţele!”

„Iubiţi fraţi, este mare bucurie astăzi, în parohia dumneavoastră, hramului Sfântului Dimitrie, mare făcător de minuni şi tămăduitor. Pentru bunătatea sa şi pentru vieţuirea sfântă şi virtuoasă, ocrotitorul acestui lăcaş de cult, a devenit unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Ortodoxiei. El a fost un mare luptător pentru credinţă, fiind ucis pentru iubirea de Dumnezeu. Şi iată, acum în vremurile noastre, constituie un model de viaţă creştină pentru noi toţi. Să urmăm exemplul său să spunem nu ademenirilor şi să-L mărturisim pe Hristos, Adevăratul Dumnezeu cu lacrimile pocăinţei! Să-nvăţăm de la el jertfa, nobleţea şi înfruntarea nedreptăţii! Fie ca rugăciunile rostite astăzi şi închinate Sfântului Dimitrie, să vă aducă sănătate, dragoste, bucurie şi să vă împlinească dorinţele, acum şi pururea, şi-n vecii vecilor/Amin!”, a spus părintele Romică Macovei, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud, în cuvântarea sa de suflet, îndemnând oamenii încă o dată, la sporirea în credinţă.

„E o zi specială pentru noi, cea în care Îi mulţumim lui Dumnezeu şi Sf. Dimitrie, pentru tot ceea ce am realizat în acest an. Aducem mulţumire pentru multe binecuvântări. De pildă, de Paşti am reuşit să cumpărăm alimente tradiţionale pe care le-am dăruit bătrânilor de la Azilul din Mogoşeşti şi cel de la Dărăşti. Am mai dăruit alimente şi îmbrăcăminte pentru persoanele de la Centrul Social Slobozia din Giurgiu. Împreună cu cealaltă biserică din comună, am premiat elevii merituoşi din clasele I-VIII, din comuna noastră. Iar elevilor care provin din familii nevoiaşe, le-am dăruit rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte, la început de an şcolar. Tot anul acesta, cu prilejul hramului Sf. Petru şi Pavel, am făcut pictura de la capelă, costurile fiind acoperite de un enoriaş. Apoi am făcut şi restul medalioanelor. Am reuşit să betonăm aleile cimitirului, biserica am împodobit-o cu covoraşe şi am instalat sistemul de sonoroziare. Acum urmează să demarăm lucrări de pictură în interiorul capelei. Astăzi, în zi de sărbătoare creştină, enoriaşilor le doresc sănătate, spor în credinţă, iar Bunul Dumnezeu să reverse asupra lor toate darurile Sale. La mulţi ani, sărbătoriţilor!”, ne-a spus părintele Gheorghe Anghel, după rânduielile praznicului. 

Biserica din Copăceni-Mănăstirea, file de istorie 

Parohia Copăceni-Mănăstirea cu hramul Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, se înalţă semeaţă în comuna Copăceni, în frumoasa luncă a râului Argeş. Ea a fost ridicată în anul 1937, în preajma vechii bisericii a satului Mănăstirea. Biserica veche fusese construită în anul 1827 de Ancuţa Postelniceasa, cu ajutorul sătenilor. Ajunsă într-o avansată stare de degradare din caza intemperiilor, în 1937 s-a decis demolarea vechii biserici şi construirea unui nou locaş de cult. Acesta este un scurt istoric al parohiei de astăzi care, prin acţiunile sale social-filantropice este întotdeauna alături de oamenii în dificultate.

 

„Părintele paroh m-a ajutat să-mi refac casa arsă în incendiu”

Ne-a dovedit-o şi Marian Gheorghe, un localnic din Copăceni, rămas aproape sub cerul liber după ce, un incendiu devastator, i-a distrus toată gospodăria. „În luna aprilie, în timp ce mama, femeie bătrână făcea câte ceva d-ale gurii când eu eram la muncă, bucătăria a izbucnit în flăcări, pe care ea nu le-a mai putut stinge. A ars aproape totul. M-au ajutat părintele Gheorghe Anghel și primarul Ionuţ Marin şi am refăcut o parte din casă, cât să am unde locui împreună cu bătrâna”, ne-a spus Marian Gheorghe, unul dintre enoriaşii care au asistat la rânduielile hramului.