Ateliere de creație și de grădinărit, teatru de umbre, ghidaje tematice specializate sunt doar câteva dintre activitățile organizate, în perioada 20 – 31 martie, de Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, în cadrul proiectului ”Școala Altfel”.
Articol apărut în nr. 343 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Anul acesta, noutățile sunt: Atelier Puzzle (un joc constând în identificarea unor piese care constituie harta României, cu ajutorul unor indicii pe bază de proverbe, zicători, implicând din partea copiilor mișcare și perspicacitate); ateliere de creație (împletituri din sfoară, atelier de grădinărit, ouă încondeiate); ghidaje tematice specializate (constând în ghidaje tematice detaliate pe ocupații tradiționale, precum ”Drumul firului de lână”, ”Drumul pâinii”, instalațiile de tehnică populară din Muzeul Satului); atelier de teatru de umbre. Aflat la a V-a ediție, acest program a adus până acum, la Muzeul Satului, peste 90.000 de copii și formatori cu scopul de a participa la ateliere interactive și vizite de descoperire, care permit cunoașterea patrimoniului etnologic.