AFUMAŢI – O prioritate a prezentului? Viitorul

„Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa”, spunea Regele Ferdinand I, numit “Cel Loial”, sau  “Întregitorul” României Mari. Absolut minunat acest gând. Îl vedeţi transpus în imaginile din oglinda acestor pagini. E ceea se întâmplă de câţiva ani, în mica localitate ilfoveană Afumaţi. Demonstraţia e actuală. La vedere. Numai un năuc prizărit la cap, sau cârcotaş, n-ar zări-o. Apoi, îi veţi recunoaşte şi pe cei care duc misiunea generoasă a educaţiei, în jocul dificil al priorităţilor administrării unei comunităţi. E-adevărat – şcoala e mai mult decât o clădire. Iar “omul nu e niciodată mai mare ca atunci când se apleacă să ajute un copil”, spunea Pitagora, celebrul filozof şi matematician al Greciei antice.

Ce te faci, însă, când şcolile pier? Ori, sunt în paragină? Iar ruina lor desparte clase pustii? Ce se va alege din naţia asta care a adunat, până acum, peste un sfert de milion de analfabeţi? Cifrele sunt oribile. La fel ca lumea strâmbă a indiferenţei şi neputinţei guvernanţilor. România a ajuns ţara cu cei mai mulţi neştiutori de carte, din Europa. Hidos record. 

Contraste din lumi paralele?

Extrema tragică a neştiutorilor de carte ne aparţine. Ca şi diferenţa izbitoare a unui învăţământ de excepţie, venit parcă din alt capăt al lumii. O concluzie, între altele? Calitatea lui ţine de valoarea celor aleşi de comunităţi să le conducă. De vocaţia, destoinicia şi autoritatea lor. De priorităţile pentru care ei au optat. Şi pentru care ostenesc, în parteneriat cinstit cu oamenii. Găsim asemenea oameni numai în “anticariatul” locului, cu hrisoave vechi de peste 5 secole? Nu.

Şcolile din Afumaţi demonstrează că reuşita a pornit de la cei care au desprins înţelesurile actualităţii, pentru viitor. Primarul Gabriel Dumănică şi consilierii care îl sprijină au făcut-o, din plin. În fond, istoria atestată documentar a aşezării e şi prezentul comunităţii lor. Generaţia de acum îl conturează. Cu tot ce se întâmplă bun în viaţa localităţii, din ultimii ani. 

Învăţământ, la standarde moderne

Şcoala e locul unde, prin educaţie, copiii prind aripi, pe zi ce trece. Iar în ultimii 5-7 ani, baza materială a tuturor şcolilor din comună a avut parte de un suport material puternic. Realitatea modernizărilor actuale de aici e comparabilă cu standardele ridicate ale exigenţelor orăşeneşti. Despre prezentul emancipat de azi vor vorbi chiar profesioniştii din interiorul sistemului.

Cu atât mai mult, cu cât aproape toţi sunt născuţi şi crescuţi în localitate. Iar viaţa, profesia şi vocaţia lor au căpătat repere ale satisfacţiei faptelor împlinite. Sunt dascăli care îndeplinesc şi funcţia de responsabili ai unităţilor şcolare din Afumaţi. Aici învaţă aproape 900 de copii, în ciclurile pregătitor, primar şi gimnazial. Clasele V-VIII au adunat peste 250 de elevi. 

„Mami…ăăăă…Doamnă”!

Camelia Limoncu, responsabil Şc.  primară nr.3 şi Grădiniţa cu program normal, str. Fagului, nr.1. ”Am 55 de ani şi sunt născută în comună. Predau aici din 1985. Avem în grijă aproape 100 de copii. Acum, am 60 de elevi, la clasele I şi a IV-a. În ultimul timp, școlii noastre i s-au întâmplat numai lucruri bune. S-a extins, de când a venit dl primar Dumănică. Au apărut două săli noi de grădiniţă, cu vestiare și grupuri sanitare, separate de cele ale elevilor. O altă sală a căpătat calculatoarele. Prezentăm multe lecţii pe laptop. Avem două încăperi – pentru centrala termică și personalul de curățenie.

Cum era înainte? Nu existau decât două săli de clasă. N-aveam cancelarie. Ne strângeam în cămăruţa de la intrare. Ne încălzeau sobele cu lemne. Toaletele? În curte. Stăteam după ei, mititeii…să nu se întâmple vreun necaz, cu găurile alea.

Toamna trecută s-au făcut lucrări extinse, de reabilitare şi înnoire:  pardoseală de granit, lambriuri noi, am zugrăvit totul. Acum avem și tot mobilierul pentru clasa pregătitoare. Fiecare copil, cu dulăpiorul lui.

Aleile sunt asfaltate și am lărgit trotuarul din jurul școalii. Apoi băncuţe, locul de joacă, terenul de sport. Părinţii sunt foarte exilgenți. Pentru orice se duc la dl primar. Au văzut că sunt ascultaţi, iar doleanţele lor sunt puse în practică.

Copiii noștri merită totul. Suntem parte din viaţa lor. Odată, o copilă m-a strigat: „Mami…ăăă…doamnă“! 

Din memoria noroaielor trecute

Jeanina Mitu e profesoară de ciclu primar, la Șc. de la Monument. Ea își amintește: “Până în urmă cu câţiva ani, condiţiile materiale de aici au fost dificile. Cu umor dezolant, ar putea fi numite “rustice”. Ca de altfel întreaga imagine a localităţii. Cu drumuri, şanţuri şi curţi de şcoală modelate de ploi. Cu magazii şi şoproane pline cu troace, printre care se jucau copiii în pauze.

Într-o iarnă, o fetiţă înfrigurată s-a aşezat aproape de gura sobei. Şi‑a ars şorţuleţul. N-a fost singurul caz. Tot timpul era un pericol ca, în joacă sau din nebăgare de seamă, copiii să‑şi frigă mâinile. Latrinele din curte? Până ajungeau ei acolo îngheţau, ori „le trecea”. Mai erau şi câinii de pripas care – rebegiţi de frig, ori înfometaţi – deveneau agresivi. Aşa erau condiţiile, pe-atunci. La toate şcolile noastre”.    

Nocturna și “Festivalul pălăriilor“

Alexandra Dumitrescu e responsabilul Șc. primare nr. 2, sau  „B”, cum îi spun localnicii. Ea spune: “M-am născut aici. Lucrez de 11 ani la această școală. În copilărie, am învăţat la şcoala de la Monument. Totul avea un aer rural, sătesc, cu străzi neasfaltate. Au urmat ani buni pentru Afumaţi. S-au schimbat multe. Reabilitări, alei asfaltate, băncuţe. Am amenajat terenul de sport, cu gazon sintetic. În zilele de şcoală e folosit de elevii noștri. Iar seara, ori în week-end, vin aici afumăţeni, tineri sau adulţi, dornici de mişcare. De ce seara? Pentru că are instalaţie nocturnă! Avem şi pază, asigurată de profesionişti.

Aici învață 140 de copii preşcolari și elevi în clasele I-IV. Plus două grupe de grădiniţă – „Albinuţele” şi „Fluturaşii”, conduse de educatoarele Lucreţia Niculae și Luminiţa Nica.

Am organizat aici un „Festival al pălăriilor”, Pentru serbare, am făcut un podium şi copiii au defilat cu ele, ca într-o prezentare de modă. Iar cele mai frumoase au primit diplome“.     

Școala cu miros de vanilie

Natalia Stancu – învăţător, responsabilul Şc. nr.1 cu clase „0” şi I-IV, plus grădinița. “Sunt născută și copilărită aici. Lucrez de 34 de ani. Funcţionăm cu 7 clase, în total 260 de elevi și copii de grădiniță. E o cifră record, în acest an şcolar. Pentru că foarte multe familii tinere s-au mutat la noi, în comună.

Avem cele mai bune condiţii de educație. Toaletele sunt spaţioase. Căldura și apa caldă – în permanenţă.

Avem cadre calificate. Iar disciplinele de limba engleză, educaţie muzicală, religie, sunt acoperite de profesori specializați. Programul nostru? Dimi­nea­ța și după-amiaza. Apoi, transportul copiilor de acasă la şcoală şi înapoi. El funcţionează de mai mulţi ani. Avem asigurată paza. Una peste alta, părinţii  ne dau copiii pe mână cu mare încredere.

În 1983, când am venit aici, igienizarea şcolii se făcea cu motorină. Plecam de la școală și paltonul îmi “parfuma“ cu miros de gaz toată casa. Acum, curățăm cu detergenți, pe alese. Ne răsfățăm. Mirosul nostru care ne  distinge? E cel de vanillie. El ne caracterizează“, conchide ea.

 

Un dascăl merituos

Izabella Pena, directorul Şc. gimnaziale nr. 1 şi al tuturor celorlalte, din Afumaţi, din anul 2007. A obţinut cele mai bune calificative, la toate inspecţiile de specialitate. Ea a spus: “Acum, avem aproape 900 de copii în reţeaua noastră de învățământ preşcolar, primar și gimnazial, din Afumați. La clasele V-VIII avem peste 250 de elevi. În anul 2008, a venit la conducerea primăriei dl Gabriel Dumănică. Până atunci, nu se investise atât de mult în şcolile şi educaţia copiilor.

Dar dânsul a făcut-o, încă de la început. Reabilitarea și înnoirea școlilor a fost unul dintre primele demersuri ale sale, în forță. Iar eu, profesional, a trebuit să țin pasul cu modernizarea înfăptuită. Mi-am luat toate gradele didactice cu nota 10. Și iată că, până acum, lucrurile s-au desfășurat într-un ritm de nebănuit. Colaborăm excelent, îi apreciez și îi admir tenacitatea.

Copiii noștri sunt răsfățații tuturor  sărbătorilor. Au marile lor porţii de atenţie, cadouri şi distracţie exclusivă. Premii substanțiale în bani și obiecte, excursii, burse de merit, burse sociale, cadouri, susținerea materială a celor mai buni – fie la olimpiade, fie a șefilor de promoții. Edilul nostru iubește oamenii și toți simt asta, numaidecât. Iar școlile – ca de alt­fel toată comuna se modernizează pe zi ce trece“, a afirmat ea. 

 

Proiectele de dezvoltare
vor continua

În final, am aflat de la primarul comunei care sunt țintele proiectelor  de viitor, pentru școlile din Afimați. Câteva dintre ele se referă la supraetajarea cu alte două săli de clasă, la Şcoala de la Monument, care a beneficiat de fonduri europene. Apoi ar fi necesară realizarea unui after-school, prin atragerea de  fonduri europene. E un proiect pentru care va trebui găsită cea mai avantajoasă formulă de realizare a lui. Apoi, adăugarea unui etaj grădiniţei cu program prelungit, din vecinătatea fostului  ICIL. Li se alătură un proiect de extindere cu noi săli de clasă a Şcolii gimnaziale, cu clasele V-VIII.