Membrii fondatori ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADITPBI) s-au întrunit pe 11 septembrie 2018, în Adunare Generală și Consiliu Director, pentru a completa și modifica statutul Asociației și a crea cadrul pentru desfășurarea, în cele mai bune condiții, a activității societății de transport public București-Ilfov.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 420
Astfel, toate unitățile administrativ teritoriale din Ilfov și București au împuternicit As să facă procedurile și să contracteze Societatea de Transport București – STB (fosta RATB) pentru asigurarea serviciului de transport public de călători în Regiunea București-Ilfov și să aprobe stabilirea, ajustarea sau modificarea prețurilor și tarifelor, după caz, în condițiile legii, cu respectarea normelor metodologice/procedurilor elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente.
Prestarea serviciului public de transport călători în Regiunea București-Ilfov se face în etape, după cum urmează:
- De la 15 septembrie 2018 – pe actualele rute de transport în comun, care au fost contractate deja de UAT-uri cu RATB, respectiv:
- Republica – Unirii Dobroești,
- Romprim – Piața Sudului – Danubiana,
- Cora Pantelimon – Pantelimon,
- Lujerului – Chiajna,
- Ghencea – Domnești,
- Institutul Oncologic – Afumați,
- Romprim – Piața Sudului – Leodeni,
- Piața Sudului – Berceni,
- Piața Clăbucet – Pasaj CFR Chitila,
- CFR Progresul – Bumbăcăria Jilava,
- Ghencea – Pruni,
- Ghencea – Ţegheș,
- Depoul Alexandria – Bragadiru,
- Depoul Alexandria – Clinceni,
- Piața Presei libere – Otopeni,
- Dep. Alexandria – Vârteju,
- Depoul Alexandria – Măgurele,
- Ghencea – Clinceni,
- Cartier Dămăroaia – Buftea,
- Cartier Dămăroaia – Mogoșoaia,
- CFR Progresul – 1 Decembrie.
Și, tot de la 15 septembrie 2018, se introduce linia expres Măgurele – Gara de Nord.
- De la 1 decembrie 2018 – vor fi 67 de linii regionale (LR), printre care și linii Ilfov-Ilfov și vor fi puse în trafic 394 de autobuze, în măsura în care STB-ul își va suplimenta parcul auto, cu autobuzele contractate.
Important! Va exista un tarif unic, biletele pentru elevi și studenți vor fi subvenționate 50%, iar copiii sub 7 ani și pensionarii vor avea gratuitate pe mijloacele de transport în comun operate de Societatea de Transport București (STB).
Undă verde pentru STB SA
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat pe 13 septembrie că Regia Autonomă de Transport București (RATB) SA a devenit Societatea de Transport București – STB SA, modificare obligatorie pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile de către autoritatea publică locală. ”(…) Această măsură administrativă, corelată cu alte măsuri investiționale, reprezintă o etapă esențială pentru modernizarea transportului public de călători în regiunea București – Ilfov, astfel încât, după mai mult de un secol de la înființare, una dintre cele mai importante companii de transport din România să ajungă la un nivel similar celor din marile orașe europene”, a explicat edilul Capitalei. Firea a reamintit că, de luna viitoare, vor sosi în București primele autobuze noi, ultramoderne, Euro VI, din cele 400 recent achiziționate de Primăria Capitalei: ”Acestea sunt dotate la cele mai înalte standarde, au tot confortul, aer condiționat, sistem de taxare inteligent, sistem GPS care permite localizarea în trafic și furnizarea către călători a informațiilor legate de timpii de așteptare în stație și de parcurgere a traseului, sunt accesibilizate pentru toate categoriile de pasageri, beneficiază de supraveghere video atât în interior, cât și în exterior”, a precizat Gabriela Firea.
21 de preorășenești acum, urmează 67 LR
În acest moment, STB SA administrează 166 linii: tramvaie – 26 linii, troleibuze – 16 linii, autobuze urbane – 73 linii, autobuze expres și BCT (Bucharest City Tour) – 4 linii, trasee de noapte – 26 linii și trasee preorășenești – 21 linii, care acoperă 17 localități din Ilfov.