La sediul Consiliului Județean Ilfov s-a desfășurat vineri, 22 iulie, reuniunea lunară a Colegiului Prefectural, condusă de prefectul județului Ilfov, Simona Neculae. Unul dintre punctele de pe Ordinea de zi a discuțiilor a fost legat de identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, pe teritoriul județului și modul de respectare a prevederilor legale în vigoare în domeniul relațiilor de muncă și sănătății în muncă, în semestru I, 2022.
Maria Manolache, reprezentantul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Ilfov, a făcut o serie de referire la domeniul relațiilor de muncă, punctând că, în semestrul I al anului 2022, ”s-au aplicat sancțiuni în valoare de 3.121.500 lei, din care pentru muncă nedeclarată 1.550.000 lei”. ”În primele 6 luni ale acestui an, la nivelul județului Ilfov, s-au efectuat 678 de controale în domeniul relațiilor de muncă, au fost dispuse 632 de măsuri, au fost aplicate 244 de sancțiuni, din care 192 amenzi și 52 avertismente scrise. În peste 75% dintre controalele efectuate de către inspectorii de muncă, a fost vizată identificarea și combaterea muncii nedeclarate, fiind depistate 82 de persoane fără contracte de muncă în formă scrisă sau cazuri unde contractele salariaților nu erau transmise în REVISAL (Registrul electronic de evidență a salariaților). Din totalul de sancțiuni aplicate angajatorilor pentru încălcarea legislației în domeniul relațiilor de muncă, peste 20% au fost aplicate pentru utilizarea muncii nedeclarate. Alte deficiențe frecvent constatate au fost legate de nerespectarea dispoziţiilor legale privind durata maximă a timpului de muncă, necompensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător sau neacordarea sporului corespunzător la salariu, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă; neacordarea de liber în zilele de sărbătoare legală și neacordarea repausului săptămânal și nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca de noapte; încălcarea interdicţiei de a se efectua ore suplimentare în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parţial; neevidenţierea reală în documentele de evidenţă a timpului de muncă, numărului de ore efectiv lucrate de către salariaţi și nerespectarea obligaţiei privind repartizarea programului de lucru în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parţial; nerespectarea dispoziţiilor legale privind Registrul general de evidență a salariaților”, a precizat reprezentantul ITM Ilfov.
10 accidente de muncă mortale, la angajatori din Ilfov, în primele 6 luni ale acestui an
MariaManolache s-a referit și la domeniul securității și sănătații în muncă și a precizat că, în semestrul I al anului 2022 activitatea de control propriu-zisă a însumat 466 de controale, cu 651 deficiențe și măsuri dispuse și 630 de sancțiuni contravenționale aplicate, dintre care 564 avertismente și 66 de amenzi în valoare de 422.000 lei. ”Au fost cercetate conform competențelor legale, de către ITM Ilfov și avizate de Inspecția Muncii, 54 evenimente, care, în urma cercetării au fost încadrate astfel: 16 accidente de muncă mortale (din care 5 de traseu, 2 de circulație), 2 accidente de muncă soldate cu invaliditate, 3 accidente de muncă colective, din care au rezultat 2 accidente de muncă mortale (1 de traseu, 1 de circulație), 5 accidente de muncă soldate cu invaliditate, 6 accidente ușoare, 1 accident ușor pentru un cetățean străin, 2 incidente periculoase și 30 de accidente în afara muncii. Referindu-ne la numărul de accidentați (în accidente de muncă, angajați la angajatori cu sediul social în județul Ilfov), în semestrul I al acestui an au fost înregistrați 66 de accidentați, dintre care 10 în accidente de muncă mortale și 56 în accidente soldate cu incapacitate temporară de muncă și/sau invaliditate”, a precizat inspectorul de muncă.
Combaterea prin ”CRONOS” a muncii ”la negru” și ”la gri”
Munca subdeclarată și munca nedeclarată, două fenomene care în piața muncii sunt cunoscute mai curând după denumirile de “muncă la gri și muncă la negru”, se află intens în vizorul Inspecției Muncii și ANAF-Antifraudă, mai ales de când combaterea acestora a fost inclusă ca țintă în PNRR. Și, deși, la nivel național nu există, în prezent, date statistice consolidate care să reflecte transparent impactul muncii nedeclarate în piața muncii,
într-un studiu realizat la nivelul UE, munca nedeclarată reprezenta 18,9% din punct de vedere al aportului de forță de muncă. Pentru țara noastră, statisticile fac referire la faptul că, 5% dintre angajați lucrează ”la gri”. Iar, în cifre absolute, asta înseamnă că aproape 300.000 de oameni au contracte de muncă încheiate pe o sumă mai mică decât cea încasată. De cele mai multe ori, este vorba despre salariul minim pe economie.
Conform protocolului încheiat între Inspecția Muncii și ANAF, în luna aprilie 2022, ITM-urile din țară, împreună cu reprezentanții Antifraudă din cadrul ANAF, municipiul București și judetul Ilfov fiind județe pilot, au demarat din 30.06.2022 acțiunea de control comună denumită “CRONOS”. La data încheierii protocolului se dorea ca în fiecare lună să fie controlat câte un domeniu susceptibil unde incidenţa muncii nedeclarate este mare, și s-a început cu domeniul construcțiilor. Astfel, au fost realizate până acum, două acțiuni, care au însemnat 33 de controale, și, deși nu au fost depistate cazuri de muncă nedeclarată, pentru alte încălcări ale legislației în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă au fost aplicate avertismente și amenzi în cuantum de 20.500 lei.