După bucuria expoziţiei de pictură a copiilor de la cercul de pictură – Bucuria Naşterii Domnului – pe care am văzut-o la primăria Buftea, aceiaşi copii plus colegii lor de la alte grupe ale Clubului Copiilor şi Elevilor din Buftea au oferit sălii arhipline de la Centrul Cultural Buftea o minunată seară de serbare de sfârşit de an. În plus, au avut un spectator de seamă: însuşi Moş Crăciun care le-a urmărit spectacolul direct de pe scenă şi le-a înmânat fiecăruia dulciuri.

De la arte marţiale la colinde

Aşa cum ne-a spus directorul Clublui Copiilor şi Elevilor, Diana Dicianu, programul serbării a fost asigurat de elevii de la arte marţiale, echipa de creaţii confecţii a prezentat piesa de teatru „Naşterea Domnului Iisus”, au urmat reprize de dans popular şi modern. Elevii de la cercul de pictură, coordonaţi de profesoara Laura Flore, au prezentat Pluguşorul, Capra şi Sorcova demonstrând că talentele lor depăşesc şevaletul. Şi pentru că am amintit despre pictură, trebuie neapărat amintite picturile naive cu subiecte de iarnă expuse în holul Centrului Cultural Buftea, realizate de elevi, uneori noaptea, doar pentru ca serbarea din 17 decembrie să fie perfectă!

Desigur că în sală era şi  primarul oraşului Buftea, Gheorghe Pistol, alături de cei dragi, prezenți pentru a o  susţine pe mica pianistă a familiei, Andreea şi colegele ei, Timeea Mincă și Delia Ion. Corul generos, dirijat de profesoara Giovana Boca, a oferit multe momente frumoase, dar și unele memorabile ca acela ale celebrului cântec „My number one”, al grecoacei Helena Paparizou, prezentat la Eurovisionul din 2006 şi care, în versiunea elevilor bufteni, la pasajul de muzică cretană (nu arăbească!), a inclus excelente momente de dans ale fetelor din cor şi ale Moşului corului, spre deliciul sălii. 

Apoi, a urmat alături de cor Bianca Luca, elevă în clasa a XI-a a Liceului Tudor Vianu din Bucureşti, care a prezentat un moment de o sensibilitate aparte. I-am mai văzut pe scenă pe micuţii din corul antrenat de profesoara Stela Baron, pe copiii cercului de muzică îndrumaţi de Gabriela Pieptan, cu al lor gingaş „Colindăm, colindăm”, una dintre cele mai frumoase colinde româneşti de Crăciun. Am urmărit graţia paşilor de rumba şi cha-cha-cha din momentele de dans de societate oferite de Sorana şi Andrei şi am realizat că ar trebui să existe, pe undeva prin Buftea şi seri dedicate învăţării dansurilor de societate de către adulţi.

Ce este serbarea? 

Este bilanţul aptitudinilor extraşcolare ale unui copil, momentul lui de glorie pentru care a renunţat la joacă sau la cine ştie ce Nintendo. Scena este importantă atât pentru un copil, cât şi pentru un actor şi poate fi momentul hotărâtor pentru mai târziu. Vivat serbarea!