Și-a găsit Concordia „bombardierul”?
Ultima etapă a turului a adus, pe lângă victoria Concordiei cu 2-1 în fața Bistriței, și primul gol sub culorile Chiaj­nei pentru Ibric. De fapt,  Damir Yuksel Ibric, un turco-bosniac venit în România la mijlocul sezonului, „călit” la echipa a doua sau chiar a treia a Concordiei, care vrea să se impună. Poate fi golgheterul de care „vulturii” au nevoie!
Concordia Chiajna a terminat turul pe poziția a 10-a, una mult mai bună decât anticipau mulți la startul sezonului, departe de „terenul minat” din subsol. Cu bune, cu rele, Ilie Stan & Co au reușit un parcurs satisfăcător, iar cele trei etape din retur care se vor mai disputa în această toamnă-iarnă sperăm să nu strice impresia generală pozitivă de până acum.
Ultima etapă a turului a adus titularizarea unui jucător necunoscut pentru unii, dar familiar celor care privesc de aproape evoluția tuturor echipelor Concordiei, indiferent de liga în care activează. Este vorba de turco-bosniacul Damir Yuksel Ibric, un atacant în vârstă de 28 de ani și jumătate. Născut la Izmit, în Turcia, Damir este fiul lui Senad Ibric, un fost jucător al lui Kocaelispor. Masivul atacant i-a călcat pe urme tatălui său, în condiţiile în care a jucat și el pentru gruparea turcă timp de mai multe sezoane, de-a lungul anilor, ultima dată chiar înainte de a veni în România. Cariera lui Ibric l-a mai purtat peste hotarele Turciei, evoluând în 2003 la francezii de la Le Havre și la începutul lui 2008 la chinezii de la Qingdao Jonoon. Venit în România la începutul lui octombrie, Ibric a jucat mai multe meciuri la Concordia II sau chiar III, acum fiind pregătit pentru a face pasul în Liga I. De altfel, chiar la debutul ca titular, cu Gloria Bistrița, Ibric a marcat „cu stil”, fără pre­luare, după cum a scris presa sportivă, golul de 1-0. Masiv, cu destule disponibilități tehnice, Ibric poa­te fi jucătorul de care Concordia are nevoie, fotbalistul care să aducă golul.


Visul frumos s-a terminat
Calificată în premieră în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, Concordia Chiajna a fost eliminată de Petrolul, la Ploiești, gazdele câștigând cu 2-1. Una peste alta, găzarii au fost mai buni, Bokila marcând o dublă, în timp ce pentru Concordia a punctat, abia pe final, Purece. Scorul ar fi putut fi mult mai mare dacă portarul Alberto Cobrea nu ar fi făcut minuni în poarta ilfovenilor, limitând proporțiile scorului și lăsând impresia – celor care nu au văzut meciul – că disputa a fost echilibrată. Astfel, visul frumos al Chiaj­nei ia sfârșit, dar nu înainte de a spune încă o dată faptul că în Cupa României e nevoie de un alt sistem de desfășurare, disputarea meciurilor pe terenul uneia dintre comba­tante ducând din start la un dezechilibru. Soluții există: ori duble manșe, tur-retur, ori jocuri pe terenuri neutre.
“Suntem mulţumiţi, chiar dacă la începutul campionatului ni se dădeau puţine șanse să supravieţuim. Suntem mulţumiţi la mijlocul clasamentului, ţinînd cont că suntem o echipă nou formată. Este bine” a declarat Sorin Paraschiv.
S-a răzbunat Reghe
Umilință maximă pentru Ilie Stan și elevii săi în prima etapă a returului. Concordia a pierdut acasă cu 0-6 în fața Stelei și, la finalul unui astfel de meci, nu poți spune mai nimic. Doar că Steaua a fost incomparabil mai bună, iar antrenorul Laurențiu Reghecampf își poate savura victoria, o mică răzbunare pentru „războiul” pe care îl duce de câteva luni cu conducerea Chiajnei…

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentO frază cât o știre
Articolul următorClasament