Voluntari
Prin generozitatea părintelui Mihai Postelnicu,
Luni, pe 12 septembrie, când clopoțelul a sunat începerea unui nou an de învățământ, în orașul Voluntari, și elevii care provin din familii nevoiașe au pășit pragul școlii cu ghiozdanele îndesate de caiete, stilouri, creioane și toată gama de rechizite, noi-nouțe. Preotul Mihai Postelnicu le-a făcut cea mai frumoasă surpriză, dăruindu-le toate cele necesare pentru o minunată călătorie pe drumul cunoașterii.
“Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor!”, este pilda pe care Hristos Mântuitorul ne-a hărăzit-o ca să ne arate că ascultarea care vine din dreaptă credință demonstrează puterea lui Dumnezeu. Preotul Mihai Postelnicu, de la Voluntari, poate fi considerat unul dintre cele mai bune modele de ascultare, de iubire și dăruire a omului față de Dumnezeu. Ca un adevărat părinte spiritual, a strâns comori în inimă, de-a lungul timpului. Cu un suflet mare cât toate celelalte la un loc, a luat sub aripa sa ocrotitoare multe alte suflete îngreunate, pe care caută să le liniștească prin dragoste și grijă.
30 de elevi din familii nevoiașe au șansa să învețe carte
La începutul anului școlar, pentru al treilea an consecutiv, părintele Postelnicu și-a deschis inima către copiii necăjiți din orașul Voluntari. Știind că micuții care se află în evidența Direcției de Asistență Socială Voluntari (DAS Voluntari) trăiesc din veniturile sărăcăcioase (unii chiar la limita existenței) ale părinților, părintele s-a străduit să le asigure copiilor tot ceea ce le trebuie pentru parcurge un an școlar cu cele mai bune rezultate. A cumpărat 30 de ghiozdane pe care le‑a echipat după necesități, pe categorii de vârstă, între 6 și 18 ani. Pentru boboceii care au pășit pragul școlii prima dată a luat de la numărătoare, creioane colorate, cărți de colorat, plastilină, bloc de desen, foarfecă și hârtie glasată, până la penar, stilou, jocuri puzzle, caiete tip I și caiete de matematică. Iar pentru elevii de gimnaziu și liceeni, a achiziționat penare echipate cu stilouri, creioane colorate, pixuri și riglă, caiete de limba română, caiete de matematică, trusă de geometrie, bloc de desen și seturi de acuarele. Le-a oferit chiar și un bonus consistent, care constă în chipsuri Pringles, câte o cutie de ceai și un șampon pentru igienizare. Ca să nu piardă vreo zi de studiu din lipsa resurselor materiale, le-a dăruit pe toate vineri, 9 septembrie, cu mare bucurie, într-un cadru special, la Casa de Cultură Voluntari. Deși nu mai sperau, acești copii au și ei aceeași șansă de a învăța carte ca și cei din familii mai înstărite.
“Ai un sentiment deosebit când dăruiești și, mai ales, când întinzi o mână de ajutor copiilor care par că n-au nicio șansă în viață. Și consider că oamenii trebuie ajutați, indiferent din ce cartier sunt sau din ce parohie fac parte. Hristos a spus «Gol am fost, și M-ați îmbrăcat, străin am fost și M-ați primit, flămând am fost și Mi-ați dat să mânânc». Deci, Dumnezeu este peste tot și trebuie să ajutăm orice om care are nevoie de ajutor. Dragi copii, vreau să știți că cineva vă iubește și se gândește la voi, oricât de grea ar fi situația în care vă aflați. Vă doresc un an școlar binecuvântat, plin de realizări, iar părinților puterea de a vă susține. Și pentru că îmi doresc să văd cât de folositoare v-au fost noile rechizite, drept răsplată, promit că absolvenților cu premiul I le voi plăti câte o tabără. Dacă luați toți premiul I, veți pleca toți în tabără”, le-a spus copiilor preotul Mihai Postelnicu, emoționat de soarta lor, dar bucuros în același timp că a reușit să-i surprindă în mod plăcut atât pe ei cât și pe părinții lor.
De altfel, părintele ajută acești copii în mod constant. Lucru susținut și de părinți, și de angajații DAS Voluntari. “Darurile părintelui sunt un sprijin important pentru copii și familiile lor. Sunt părinți care chiar nu au cum să le cumpere copiilor ghiozdane și rechizite, pentru că au venituri atât de mici încât abia reușesc să le cumpere mâncare, iar pentru școală nu le mai rămân bani. Primesc o alocație de până-n 530 de lei pe membru de familie. Îi mulțumim din suflet părintelui Mihai Postelnicu pentru că ajută acești copii de fiecare dată când este nevoie și la toate marile sărbători dedicate familiei. Anul acesta de exemplu, pe lângă toate acestea, le-a făcut Paștele mai frumos, oferindu-le diverse alimente tradiționale, neperisabile. Uneori le dăruiește și hăinuțe. De Crăciun le‑a oferit pachete cu dulciuri, alimente și o masă caldă. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe părinte și să-l răsplătească pe măsura inimii sale mari”, ne-a spus Cristina Goia, inspector superior al Direcției de Asistență Socială Voluntari.
“N-am putut să le cumpăr nimic pentru școală”
Mama Violeta Togan a împărtășit și ea emoțiile copilei ei. “Fetița mea are o problemă de sănătate, iar eu sunt pensionată pe caz de boală. Din pensia de 445 de lei plus alocația de la asistența socială trăim șase persoane (n.r. – femeia și cei cinci copii ai familiei) și soțul care ia o pensie de însoțitor fiindcă îngrijește un bolnav. Tot eu îl întrețin și pe fratele meu paralizat. N-am luat nimic copiilor pentru școală. Dacă nu ne-ar fi ajutat părintele, foloseau ghiozdanele și rechizitele vechi”, ne-a povestit femeia, cu lacrimi în ochi de amărăciune și bucurie, în același timp.
Dacă unii părinți nu și-au putut stăpâni amalgamul de emoții, învățăceii și-au primit darurile cu ochii strălucind de bucurie. “Intru în clasa I și mă bucur că am primit exact ceea ce-mi doream. O să învăț mult, pentru că vreau să iau premiul I și să merg în tabără la anul”, ne-a spus micuța Maria Togan, care abia a intrat în clasa I.
Preotul,
cu inima
alături de
copiii necăjiți
De ani buni, preotul Mihai Postelnicu slujește la Parohia Adormirea Maicii Domnului, din Voluntari, și administrează cimitirul dar și biserica monument istoric a Cimitirului Sfântul Ilie, din localitate. Când, în virtutea harului pe care l-a primit, nu lucrează pentru a da binecuvântarea tinerilor care doresc să-și întemeieze o familie, nu aduce bebelușii în rândul lumii creștine și nu ajută sufletele celor adormiți să-și găsească odihna, părintele Postelnicu împreună cu oameni de bine care ajută financiar și material, prin sponsorizări își îndreaptă întotdeauna inima spre copiii sărmani, spre bătrânii, bolnavii și toți cei împovărați de necazuri. Și nu puțini sunt aceia cărora reușește să le aline durerea, să le șteargă lacrimile de pe obrajii, să le alunge tristețea și să le sădească, în locul suferinței, liniștea, dragostea și bucuria de a trăi, precum și o licărire de speranță că Dumnezeu de acolo de Sus, îi iubește și îi veghează.