Această zicală i se potrivește perfect primarului Dumitru Ruse din Măgurele. Sub pretextul restanțelor față de regia locală de producție și distribuție a agentului ter-mic Ruse a lăsat de mai bine de un an de zile 137 de familii fără căldură și apă caldă. Aceste familii aparțin asociației de proprietari nr 1, care reunește locatarii din 18 blocuri, total 385 de familii. Multe dintre aceste gospodării și-au montat centrale proprii de apartament, 137 rămânând conectate la sistemul centralizat de încălzire. Aceste familii sunt și cele mai nevoiașe, mulți fiind persoane în vârstă, pensio­nari cu venituri foarte mici. Centrala termică, deși este nouă, are costuri mari de producție, ceea ce i-a determinat să renunțe la serviciile oferite de municipalitate. Inclusiv școala și grădinița au fost debranșate și dotate cu centrale proprii pe gaze.

În prezent, centrala în care s-au investit patru milioane de euro este închisă și sigilată, deși se află în stare perfectă de funcționare. De fapt restanțele nici nu sunt către regia locală, ci către asociația de de proprietari, care a reușit să acopere datoriile. Practic, aceste familii formate din persoane încadrate în categoria celor defavori-zate, ar putea să beneficieze de apă caldă. Deși sunt în mod evident cazuri sociale, primarul Dumitru Ruse nu este preocupat să rezolve aceste probleme, care evident țin de autoritățile locale. 

În schimb, primarul este preocupat de repararea străzilor, cărora li se schimbă bordurile și se asfaltează drumuri care nu aveau gropi. După cum spunea un cetățean din Măgurele, este o gre­șeală să plătească taxe și impozite la nivel de oraș, când condițiile de locuit sunt ca la sat. Oamenii speră să scape de dictatura instaurată de Ruse și de acoliții acestuia. Speranța stă, în cazul de față, în schimbare.