Gemenele identice născute vineri, 8 august, la Spitalul de Ostetrică și Ginecologie “I.A. Sbârcea” din Brașov au fost operate marți, 12 august. Bebelușele au venit pe lume lipite aproape de cordonul ombilical. Din fericire însă, zona de alipire a fost mică, de mărimea unei monezi de 50 de bani astfel că, intervenția chirurgicală de separare, realizată de o echipă medicală coordonată de dr. Radu Spătaru de la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii “Marie Curie” din Capitală, a fost un succes. “Operația a decurs fără incidente. Fetițele au fost răsucite, astfel încât să ajungă amândouă în aceeași poziție, respectiv capul și membrele să ajungă în aceeași poziție. Apoi, s-au luat în brațe“, a spus dr. Spătaru, imediat după operație. Potrivit medicilor, starea micuțelor este bună după intervenție, ele având parametrii biologici normali. La numai o zi de la operație, bebelușele care se aflau la Secția de Terapie Intensivă a spitalului, au fost detubate. Dacă evoluția post operatorie va decurge bine și de aici înainte, în cel mult două săptămâni vor ajunge acasă, în sânul întregii familii.