VEGETAL
● Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) – 792.609 de fermieri autorizați la plată, total sumă 895.484.937,03 euro;
● Schema de Plată redistributivă – 792.384 de fermieri autorizați la plată, total sumă 96.662.374,05 euro;
● Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) – 793.499 de fermieri autorizați la plată, total sumă 506.140.577,24 euro;
● Schema de plată pentru tinerii fermieri – 56.541 de fermieri autorizați la plată, total sumă 16.359.922,61 euro.
ZOOTEHNIE
● Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic – Vaci de lapte – 14.598 de fermieri autorizați la plată, total sumă autorizată 80.668.355,06 euro;
● Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic – Bivolițe de lapte – 2.567 de fermieri autorizați la plată, total sumă autorizată 1.317.802,73 euro;
● Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic – Taurine de carne – 971 de fermieri autorizați la plată, total sumă autorizată 9.462.256,75 euro;
● Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic – Ovine – 9.982 de fermieri autorizați la plată, total sumă autorizată 45.076.699,37 euro;
● Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic – Caprine – 1.387 de fermieri autorizați la plată, total sumă autorizată 3.230.028,18 euro.
Obligațiile beneficiarilor APIA care au fost radiați din Registrul Comerțului
APIA aduce la cunoștință beneficiarilor sprijinului financiar aferent Campaniei 2018, constituiți ca persoană fizică autorizată (PFA) și ca întreprindere individuală (ÎI), că au obligativitatea ca, pentru autorizarea la plată, să se conformeze prevederilor Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, intrată în vigoare la data de 17.01.2017.
Potrivit acesteia, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale au avut obligația îndeplinirii condiției privind numărul maxim de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, respectiv maximum 5 clase pentru PFA și maximum 10 clase pentru ÎI, nerespectarea acestor prevederi constând în radierea din Registrul Comerțului începând cu 18 martie 2019.
APIA îi roagă pe beneficiarii constituiți ca PFA și ÎI, care se regăsesc în situația descrisă mai sus, ca în termen de 15 zile de la data radierii la Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), să depună la Centrele Județene/locale APIA o declarație privind radierea PFA prin care s-a solicitat sprijin la APIA și documentele aferente (certificat de radiere), precum și, după caz, forma de organizare actuală (PF, II, IF, PFA), contul actual, documentele aferente noii forme de organizare (eliberate de ONRC).
Lista celor aflați în situația de mai sus poate fi vizualizată accesând site-ul ONRC: https://www.onrc.ro/index.php/ro/legea-182-2016.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.447