La iniţiativa “Media 10 Afterschool”, cu implicarea Bisericii Sf. Ioan Botezătorul, Primăriei Chitila, Fundației „Prețuiește Clipa” şi instituţiilor de învăţământ din comună, în Chitila se derulează un proiect educativ extrem de generos – “Media 10 pentru toţi”, dedicat copiilor de la Școala Ion Olteanu.
Mai exact, 14 copii, elevi ai Şcolii Primare Ion Olteanu din localitate, din familii ce se confruntă cu mari dificultăţi financiare sau cu situaţii sociale deosebite au fost incluşi, graţie colaborării strânse dintre biserică, şcoală, autorităţi publice şi comunitatea locală, într-un program de tip “școală după școală”. De fapt, în cazul de faţă, copiii, elevi în clasele a II-a şi a IV-a, selectaţi pe baza recomandărilor venite din partea învăţătorilor Şcolii Ion Olteanu, vin dimineaţa, la ora 8.00, înaintea cursurilor şcolare, în clădirea pusă la dispoziţie de către Biserică, servesc micul dejun, se apucă de teme sau practică diverse activităţi sub îndrumarea profesorilor voluntari. La ora 12.00, micuţii sunt însoțiți spre şcoală, unde îşi continuă cursurile, în tura de după-amiază. Perioada de derulare a proiectului “Media 10 pentru toţi” este, pentru anul în curs, 1 martie – 23 iunie 2013, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.00 – 12.00, iar locația în care se desfăşoară activitatea este o clădire special amenajată, aflată în curtea Bisericii Sf. Ioan Botezătorul din Chitila.
Am fost să-i vedem cu ochii noşti şi să-i cunoaştem pe micuţii beneficiari ai proiectului, ale cărui obiective principale sunt facilitarea accesului la educație, creșterea nivelului de formare educațională, stoparea fenomenului de abandon școlar și prevenirea delincvenței juvenile. Acestea se realizează prin implicarea copiilor în activități educative școlare sau extrașcolare, recuperarea cunoștințelor neasimilate în timp, la școală, dezvoltarea aptitudinilor celor mici și integrarea lor în societate prin participarea la diverse evenimente.
Copiii ne-au primit cu emoţie şi zâmbete. Ne-au făcut cunoscute regulile grupei, stabilite şi redactate de ei şi afişate la loc vizibil – “să nu ne certăm”, “să nu ne urâm” etc., ne-au arătat “pomul prieteniei”, în care şi-au trecut numele, şi s-au amuzat teribil când au fost lăsaţi să-şi facă singuri fotografii – cu aparatul redacţiei. Au fost încântaţi de lupa existentă în dotarea noastră şi au folosit-o la citirea lecţiilor. I-am urmărit la teme şi în momentul pregătirii pentru şcoală. Nişte copiii frumoşi, sănătoşi şi deştepţi pe care greutăţiile traiului în familiile lor i-au făcut poate mai puternici, mai dornici să înveţe şi să-şi depăşească actuala condiţie. M-a impresionat povestea bileţelelor pe care, la începutul fiecărei luni, copiii scriu ceea ce doresc să primească la sfârşitul lunii, pentru că sunt cuminţi, învaţă şi merg la şcoală. Îşi doresc lucruri simple, care pentru alţi copii par nişte nimicuri. Vor o păpuşă sau un penar şi sunt foarte atenţi la cum se poartă, convinşi că darurile vor ajunge la ei.
Ana Maria Andrei, director de program al „Media 10 Afterschool” a fost implicată, toată viaţa, în programe de voluntariat. Deși este de religie catolică, Ana Maria Andrei nu a ezitat nici o clipă în a cere sprijinul Bisericii Ortodoxe pentru proiectul “Media 10 pentru toţi”. Locuiește în Chitila pe aceeași stradă cu mulţi dintre micuţii de care are acum grijă în proiectul atât de drag. Știe așadar câtă nevoie au acești copiii de îndrumare, de hrană, de educaţie. Nu mult pentru unii – spre exemplu, hrana micuţilor, pentru o săptămână, costă doar 150 de lei.
Georgeta Nenciu, președintele Fundaţiei “Preţuiește clipa”, înfiinţată în 2012, a îndrăgit din prima clipă proiectul, mai ales că, este unul educativ, în care școala din Chitila este implicată. Aceeași școală la care au învăţat și copiii domniei sale, care, fără nici un fel de meditaţii suplimentare, doar cu ce au învăţat de la profesorii din Chitila, au câștigat concursuri și olimpiade. Mulţi dintre colegii copiilor domniei sale studiază acum la cele mai bune licee din Capitală, având la bază educaţia primită în școala generală din comună.
Ștefania Duminică, dascăl cu excepţională vocaţie și educaţie, a fost profesoara Anei Maria Andrei de care se simte extrem de mândră. Și-ar dori ca toate cadrele didactice să aibă aceeași aplecare spre meserie, spre voluntariat. Preoţii Ionuț Azoiței și Ionuț Șerban au venit imediat în sprijinul proiectului, Biserica punând la dispoziţie spaţiul. Sunt mulţumiţi de faptul că enoriașii nu au rămas indiferenţi și ajută cu ce pot. Speră ca cei cu probleme, dar nu numai ei, să se apropie mai mult de Biserică, iar aceasta să devină un liant între școală și familie.
Voluntari pentru suflete!
În proiectul “Media 10 pentru toţi” este implicat un grup de voluntari format din cadrele didactice: Ștefania Duminică, Nicoleta Stănică, Anca Palamar, Felicia Mustață, Daniela Corcodel și Oana Gheorghe, preoții Ionuț Azoiței și Ionuț Șerban, psihologul Georgeta Nenciu, şi, evident echipa “Media 10 Afterschool”, formată din Ana Maria Andrei, Dana Vogels, Viorica Sandu și Eliza Bărănescu.
Însă oricine dorește să sprijine acest proiect se poate alătura oricând echipei de voluntari, urmând să se implice în activitățile proiectului pe baza unui contract de voluntariat. De asemenea, doritorii pot face donaţii, constând în sprijin financiar sau în obiecte precum rechizite, cărți sau jucării. Se pot oferi şi alimente, condiția fiind ca acestea să fie ambalate.
Spre exemplu, comunitatea din Chitila s-a alăturat deja acestui proiect astfel că, enoriașii Bisericii Sf. Ioan Botezătorul, părinții copiilor înscriși la “Media 10 Afterschool” Chitila, dar și reprezentanții Crucii Roșii Ilfov au făcut donații pentru cei mici. Aceștia au primit cu mare bucurie hăinuțe și jucării, rechizite, obiecte pentru îngrijirea personală, precum și alimente și dulciuri.