“Am 25 de ani, sunt căsătorită şi am o fetiţă minunată de 4 anişori. Soţul este mai mare decât mine cu 9 ani şi, deşi a pretins mereu că mă iubeşte mai presus de orice, a călcat strâmb. S-a încurcat cu o colegă de serviciu şi se pare că are o relaţie cu ea care durează de vreo doi ani. Deşi, mă doare foarte tare, mă simt trădată şi mă gândesc tot mai mult să pun capăt acestei căsnicii. Mi-e teamă însă, să nu sufere fetiţa. Nu ştiu cum să-i spun copilei că tatăl ei nu va mai fi cu noi ca altă dată. De fapt, şi ea a observat că tati nu-şi mai petrece timpul cu noi ca înainte, nu mai iese cu ea în parc, nu mai are chef să se mai joace cu ea, parcă e turbat.”
În relaţia de cuplu există suişuri şi coborâşuri ale partenerilor, şi nimeni nu doreşte să stea într-o poziţie de inferioritate. Atunci când relaţia noastră cu partenerul de viaţă e nefericită, este necesar să începem să ne redescoperim pe noi înşine. Cele patru nevoi psihologice: nevoia de conectare (o îmbrăţişare, un telefon, un sms), nevoia de a te simţi capabil, nevoia de a simţi căeşti important şi nevoia de a fi încurajat. La aceste nevoi psihologice se adaugă şi cele emoţionale: afecţiunea, admira-ţia, angajamentul familial, deschiderea, împlinirea sexuală. Când cel puţin trei din nevoile enumerate lipsesc, partenerii de cuplu sunt vulnerabili pentru o aventură, dar nu aventura este problema, ci faptul că lipseşte ceva din relaţie. Un alt motiv al infidelităţii ar putea fi dorinţa de a depăşi reguli impuse. Când încep problemele în cuplu, îţi dai seama care dintre nevoile psihologice îţi lipsesc sau îi lipsesc celuilalt. Există, într-adevăr, situaţii în care divorţul oferă singura posibilitate pentru supravieţuirea personală, dar separarea nu indică întotdeauna incompatibilitate. Multe căsnicii pot fi salvate şi multe alegeri greşite pot fi transformate în unele funcţionale, corecte, dacă partenerii de cuplu îşi înţeleg nevoile mai bine.
Nu abandonați fetița
Gândul de a te separa de partenerul de cuplu este posibil să te facă să te simţi rănită, furioasă, confuză, neapreciată, descurajată, tristă, neînţeleasă, lipsită de afec-ţiune. Ori poţi trăi sentimentul demnităţii personale ca fiind compromis. De aceea, înainte de a lua o decizie atât de importantă, îţi sugerez, dacă ambii parteneri sunteţi dispuşi să daţi o şansă acestei căsnicii, rodul ei fiind fetiţa de 4 ani, pe care o aveţi împreună, să apelaţi cu încredere la serviciile unui psiholog pentru consiliere psiholo-gică de cuplu sau psihoterapie de cuplu, după caz.
Şedinţele de consiliere sau psihoterapie sunt utile şi dacă relaţia voastră nu mai are nici o şansă să funcţioneze, pentru a vă despărţi frumos, pentru a vă asuma fie-care decizia, să înţelegeţi că nu există vină sau vinovat, şi că aţi ajuns în această situaţie împreună.
Este necesar să i explicaţi fetiţei, că nu ea este cauza despărţirii voastre, că uneori se întâmplă ca adulţii să nu se mai înţeleagă şi atunci soluţia cea mai bună este separarea. Dar, asiguraţi-o că veţi avea o relaţie bazată pe prietenie, iar ea nu va fi privată de afecţiunea şi atenţia voastră, a amândurora. În felul acesta, copilul nu se va simţi abandonat, nu va simţi că este o piedică în drumul părinţilor, că este un copil nedorit, ci că sunt lucruri care, uneori, se pot întâmpla în viaţă şi pe care va învăţa să le accepte.
