Sub presiunea Fondului Monetar Internațional, Guvernul a decis să elimine subvenţiile acordate de la bugetul de stat pentru CET-uri, adică 45% din costurile cu achiziţia combustibilului. Așa se explică facturile uriașe cu care s-au trezit în această cei care locuiesc în blocuri neizolate. Spre comparație cu factura celor care și-au instalat centrale proprii de apartament, cheltuielile la întreținere par identice cu cele ale unui proprietar de apartament dintr-un bloc izolat termic. Specialiștii avertizează însă că situația se va schimba din iarna viitoare, întrucât deocamdată preţul gazelor a fost menţinut la nivelul din 2009, în timp ce preţul căldurii din sistemul centralizat nu mai conţine subvenţiile de la bugetul de stat. Însă, pe termen mediu şi lung, preţul gazelor va creşte încontinuu, iar sistemul centralizat pare mai ieftin oriunde în Europa faţă de încălzirea pe gaze. O alternativă ce pare din ce în ce mai viabilă o reprezintă centralele mici, de cartier, cu funcționare pe gaze.