De câte ori nu ai întâlnit o persoană căreia i-ai dat o altă vârstă decât cea din buletin? De cele mai multe ori, vârsta biologică nu coincide cu cea metabolică, cea care reflectă de fapt cum se simte organismul, dacă este îmbătrânit din cauza stresului la nivel celular, a bolilor, sau a unui stil de viaţă nesănătos. 

Specialiştii consideră că vârsta metabolică este de fapt cea care contează şi care se reflectă şi în exterior, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental. „La prima vedere, îți poți evalua vârsta biologică după starea pielii, în special cea a feţei. Dacă ai riduri, mai ales în jurul ochilor, pete pigmentare (fie închise, fie deschise), elasticitate scăzută, toate acestea sunt simptome ale îmbătrânirii timpurii. Vârsta metabolică însă este cea care îți indică starea organismului, respectiv a fiecărui organ în parte, fiind „buletinul de analiză” al evoluţiei stării de sănătate. Prin urmare, dacă vrei să îți păstrezi sănătatea şi tinereţea pe o perioadă cât mai lungă, ar trebui să combaţi în primă fază stresul oxidativ, să fii atent la alimentaţie şi stilul de viaţă şi să îți susţii organismul din interior prin suplimente alimentare care să aducă un aport crescut de antioxidanţi şi/sau nutrienţi în corp”, atenţionează dr. Dana Stănciulescu. Chiar dacă nu eşti conştient de acest lucru, în organismul tău se duce zilnic o bătălie împotriva îmbătrânirii. Combatanţii sunt doi adversari redutabili, constrânşi să coexiste zilnic: antioxidanţii, inamicii îmbătrânirii, pe de o parte, şi radicalii liberi care accelerează îmbătrânirea, de cealaltă parte. Ardeiul gras, citricele, roșiile, varza, broccoli, peștele, usturoiul, cerealele integrale, nucile și zarzavaturile conțin cea mai mare cantitate de antioxidanți.