Unul din teren, altul prin sălile tribunalelor, Marius Șumudică și Ionuț Chirilă fac ce fac și par a lucra împreună la salvarea Concordiei Chiajna de la retrogradare.
Concordia Chiajna a ajuns să fie la 9 puncte deasupra „liniei roșii” care delimitează Liga I de Liga a II-a, iar Marius Șumudică e în culmea fericirii. Echipa sa a câștigat, practic, un meci de 6 puncte cu Ceahlăul Piatra Neamț, o contracandidată la evitarea retrogradării, iar acest 2-0 nu face decât să limpezească situația la gruparea ilfoveană.
Concordia a învins Ceahlăul Piatra Neamț după o partidă cu trei jucători trimiși mai devreme la vestiare de centralul Mihai Balaci și două goluri marcate, ambele, de Serediuc în minutele 33 și 82.
Ca de obicei în ultimul timp, Șumudică l-a „înțepat” după joc pe predecesorul său, Ionuț Chirilă. ”Am spus de la început că mașina încălzită e greu să gareze așa spre Liga a doua. Pentru că eu am găsit-o bine, la ralanti, și doar am accelerat-o puțin. Suntem pe drumul cel bun, suntem în pantă acum, e și 4X4. Bine, glumesc acum. Serios vorbind, am făcut 34 de puncte. Din acest moment, orice punct este important, contează, este vital, și asta pentru că un rol important îl au banii din drepturile TV. Vreau să duc Chiajna cât mai sus, ca să iau cât mai mulți bani de acolo. A fost un arbitraj dificil, pentru că s-au întâlnit două echipe apropiate și ca valoare și ca loc în clasament și n-a fost ușor să ia deciziile”.
Concordia Chiajna a jucat cu Rîmniceanu – Dima, Leca, Papasterianos (Ioniţă ’85), Bambara – Strătilă (Onduku ’70), Purece (Roșu ’59), Ispir, Serediuc – Florea, Welington.
Eroul meciului de la Chiajna a fost Tiberiu Serediuc, autor al ambelor goluri. La final, la cald, fotbalistul Concordiei a analizat disputa. „A fost o partidă specială, dacă nu câștigam intram în zona retrogradării. Vrem să obţinem cât mai multe puncte până la final, sunt multe echipe bune. Pentru noi, acest meci a fost ca o finală. Trebuie să ne gândim la următorul meci, dar până la urmă trebuie să vină și banii. Suntem un grup unit, avem o altă atitudine“, a spus Serediuc la Digi Sport.
Pe de altă parte, chiar dacă nu se mai află la Chiajna, Ionuț Chirilă spune că lucrează în continuare în interesul clubului ilfovean. „Eu mă ocup cu lucruri mult mai importante. De exemplu, împreună cu avocaţii mei din Elveţia, am câștigat definitiv procesul împotriva Rapidului. Tribunalul civil elveţian (ultima instanţă la care se putea apela) a dat sentinţa definitivă și irevocabilă. Chiajna este definitiv în divizia naţională, iar Rapid rămâne în B“.
Rezultatele etapei a 26-a a Ligii I:
Concordia-Ceahlăul 2-0, FC Vaslui-Viitorul 0-1, FC Botoșani-Corona Brașov 3-1, Poli Timișoara-Steaua 0-0, FC Brașov-Astra Giurgiu 2-1, CFR Cluj-Petrolul Ploiești 1-1, Gaz Metan-Pandurii 0-1, Săgeata Năvodari-U Cluj 1-0, Dinamo-Oţelul Galaţi 3-1.