@ Un eveniment care se dorește să devină tradiție

A doua ediție a Târgului de Crăciun organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Grădiștea, în cadrul proiectului PNRAS „Reușim împreună”, a fost o adevărată bucurie pentru suflet și o dovadă clară a ceea ce putem construi atunci când suntem uniți. Vocile copiilor au adus căldură în inimile tuturor și ne-au apropiat de magia Crăciunului. Momentele artistice, alături de standurile realizate cu migală, zâmbetele copiilor și atmosfera de sărbătoare, au transformat acest eveniment într-o amintire de neuitat. Mulțumim din toată inima elevilor pentru entuziasm, talent și implicare, cadrelor didactice pentru dăruire și coordonare, părinților pentru susținere, implicare și încredere, precum și întregului personal nedidactic pentru sprijin. Fără efortul fiecăruia, acest eveniment nu ar fi fost posibil. Împreună am demonstrat că școala este mai mult decât un loc al învățării, este o comunitate unită, plină de valori, emoție și speranță. <<Reușim împreună!>>”, a transmis la finalul evenimentului, prof. Constantin Daniela, directorul unității de învățământ.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 785, ediția print

Pe 17 decembrie, începând cu ora 10.00, Școala Gimnazială Nr. 1 Grădiștea a organizat cea de-a doua ediție a Târgului de Crăciun, un eveniment care a adus împreună elevi, cadre didactice, părinți și bunici, într-o atmosferă plină de lumină, emoție și spirit autentic de sărbătoare. Evenimentul a inclus animatori, ateliere creative și activități interactive, transformând Căminul Cultural din localitate într-un adevărat sat al Crăciunului. Copiii au participat cu entuziasm la atelierele de confecționat coronițe și ciorăpei pentru cadourile lui Moș Crăciun, la activități de face-painting, precum și la colorarea figurinelor din ipsos. Bucuria a fost completată de colțurile gastronomice, unde cei mici s-au delectat, gratuit, cu popcorn sau vată de zahăr, într-o atmosferă veselă și prietenoasă. Unul dintre cele mai emoționante ­momente a fost, însă, întâlnirea cu Moș Crăciun, care a strâns scrisorile pline de dorințe și speranțe ale tuturor. Cu sprijinul consilierilor locali și primarului Mihail Toma, Moșul a reușit să ofere cadouri pentru aproape 400 de copii din localitate, atât prichindei de grădiniță, cât și elevilor din ciclurile primar și gimnazial, aducând zâmbete sincere și bucurie pe chipurile lor.

La interior, târgul a fost completat de un program artistic divers și emoționant, susținut de elevii școlii. Spectacolul a debutat cu colindul „Vino, Iisuse în inima mea”, interpretat de toate clasele, urmat de un program live al grupului dirijat de învățător Titiliuc Victoria. Pe scenă au evoluat elevi talentați care au interpretat colinde și au dansat: Sandu Alexandra a prezentat un repertoriu bogat de colinde și cântece populare, momentele de dans au aparținut Mirunei Avram, Antoniei Baicu și lui Eveline Dinu, iar piesa ”Valsul fulgilor de nea” a fost  interpretată de ­Bidi Miryam. Pentru punerea în scenă, fără cusur, a programului artistic, a fost implicat și părintele Alexandru Popescu, profesor de Religie în școală, care a contribuit la transmiterea mesajului creștin al Nașterii Domnului. 

Spectacolul s-a încheiat într-o notă de energie și tradiție, prin evoluția Grupului Folcloric ”Junii lui Grecianu”, coordonat de prof. Marius Gheorghe, care a încântat publicul cu dansuri populare autentice, precum ”Ciuleandra”, ”Sârba de la 5” și ”Hai cu toții la hora mare”. În fața Căminului Cultural, au fost amenajate standuri din lemn, unde elevii, părinții și profesorii au expus pentru vânzare creațiile proprii lucrate din timp, în școală, dar și bunătăți pregătite acasă sau pe loc, dovedind astfel că, în Grădiștea, școala este o comunitate unită, în care colaborarea, implicarea și respectul pentru tradiții creează experiențe memorabile pentru copii.