Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că cererile pentru finanțare din cadrul submăsurii 16.4 și 16.4a se pot depune până la data de 30 iunie 2019, ora 16:00, având în vedere faptul că proiectele sunt complexe și necesită mai mult timp pentru pregătirea documentației în vederea depunerii.

AFIR finanțează prin submăsurile 16.4 și 16.4a din cadrul PNDR 2020 cooperarea între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol. Pentru finanțarea acestor parteneriate există o alocare disponibilă de 4.744.665 euro pentru sectorul agricol (submăsura 16.4) și de 6.668.484 euro pentru sectorul pomicol (submăsura 16.4a). Valoarea sprijinului acordat în cadrul submăsurilor 16.4 și 16.4a este de maximum 100.000 euro, iar finanțarea este 100% nerambursabilă și se acordă pentru studii și planuri de marketing (maximum 10%), pentru acoperirea costurilor de funcționare a cooperării (maximum 20%), precum și pentru decontarea cheltuielilor de promovare a lanțului scurt de aprovizionare și a pieței locale (maximum 50%), de creare sau achiziționare a mărcii înregistrate (maximum 5%), de protejare a mărcii înregistrate (maximum 5%).

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.451