Ministerul Agriculturii a anunțat o nouă sesiune de depunere a cererilor și a documentelor pentru producătorii agricoli care nu au putut să se încadreze în termenul inițial impus de MADR și care a fost 2 mai.
Astfel, crescătorii de vaci de lapte care au între 3 și 9 capete mai au la dispoziție și perioada 6 iunie – 7 iulie inclusiv pentru a solicita subvenția specială achitată dintr-un ajutor excepțional alocat de Comisia Europeană pentru sectorul de lapte. Noua sesiune de depunere a cererilor la APIA este inclusă într-un proiect de act normativ postat pe site-ul Ministerului Agriculturii.
Totodată, același document prevede și că ajutorul excepțional alocat sectorului de vaci de lapte și cel pentru alte sectoare de creștere a animalelor – suine, să fie achitat până cel târziu pe 30 septembrie 2017.
În acest sens, trebuie reamintit faptul că fermierii care au între 3 și 9 vaci de lapte beneficiază de o subvenție specială achitată prin APIA, în baza unei cereri pe care trebuie să o depună împreună cu o serie de documente justificatoare.
Articolul a apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.351