Atenție! Cheltuielile pentru investigațiile și medicamentele administrate în perioada internării nu trebuie plătite de pacient, ci de spitalul în care a fost tratat bolnavul. Așadar, dacă medicul te pune să să suporți aceste costuri, oricare ar fi motivația lui, poți cere returnarea cheltuielilor. “Nu este normal, nu este legal ca un pacient care este internat să fie trimis pentru alte investigații sau rețete, medicamente sau materiale sanitare, să le plătească. Dacă un pacient este într-o asemenea situație și pe perioada internării a plătit un serviciu medical sau un material, atunci trebuie să se îndrepte cu o cerere, cu chitanța și dovada și, imediat, i se vor returna acei bani. Este absolut ilegal ca, în perioada internării, un pacient să fie trimis să își cumpere un medicament sau să plătească o investigație. Dacă totuși s-a întâmplat ca pacientul să plătească investigația, trebuie să își primească banii înapoi de la unitatea sanitară unde a fost internat”, atenționează președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Vasile Ciurchea.