Cele mai vizitate orașe din lume, potrivit Euromonitor, sunt adevărate spectacole urbane, pe care merită să le experimentezi și tu. Îți prezentăm cele mai vizitate 10 orașe din lume în 2015 pentru că în acest weekend poți achiziționa pachete pentru aceste destinații cu reduceri de până la 50% la Târgul de Turism al României.

10. Kuala Lumpur – 12,1 milioane turiști străini

Capitala Malaeziei, înseamnă „capitala noroiasă”, datorită poziționării la confluența râurilor Klang și Gombak. Dar Kuala Lampur este mai mult de atât: este un amestec vibrant între modern și tradiție și, probabil, singura capitală din lume cu peșteri în interiorul său.

 Ce ai de văzut în Kuala Lumpur: turnurile gemene Petronas-simbolul orașului, Peșterile Batu, Rezervația Naturală Kuala Selangor, un parc natural cu mlaștini și păduri de mangrove, unde viețuiesc licuricii, cartiere etnice Little India și Chinatown, turnul Kuala Lumpur, zona comercială Bukit Bintang.

Bilet de avion: de la 823 euro dus-întors, potrivit Wall-Street.ro.

9. New York – 12,3 milioane turiști străini

Despre New York, orașul care nu doarme niciodată, aproape că nu se mai poate spune nimic, decât „mergem să-l vedem”. Dacă ajungeți aici, străbateți cartierele Manhattan, Brooklyn și Queens și vizitați Washington. Dar nu ratați nici Central Park, Statuia Libertății, Times Square sau Empire State Building. Iar pentru o experiență memorabilă, va recomandăm un tur cu elicopterul deasupra New York-ului care durează 15-20 de minute și costă de la 130 de dolari de persoană.

Bilete de avion New York: 532 euro dus-întors.

8. Istanbul – 12,4 milioane turiști străini

Istanbul și-a păstrat un loc în top 10 și anul acesta, în ciuda atentatelor. Orașul în care Europa se întâlnește cu Asia se mândrește cu o arhitectură antică de excepție, care coexistă cu restaurante moderne și viața de noapte. Turiștii care ajung în Istanbul nu trebuie să rateze Sultan Ahmet Camii (Moscheea Albastră), biserica Hagia Sofia, Marele Bazar, Palatul Topkapi, Palatul Dolmabahçe Saray și băile turcești tradiționale (hammam).

Bilete de avion: de la 99 euro dus-întors.

7. Dubai – 14,2 milioane turiști străini

Dubai este cel mai vizitat oraș din lume arabă și nu este de mirare: este un loc sigur, cu multe activități și facilități pentru turiști, chiar dacă se impune prin zgârie-nori și opulență la tot pasul.

Toată lumea se gândește la Dubai că la o destinație foarte scumpă, unde predomină luxul și în care nu ai ce caută fără câteva mii de euro. Este adevărată și această variantă, pentru că în Dubai poți cheltui nelimitat. Însă, în același timp, Dubai este o destinație accesibilă, cu prețuri decente pentru transport, cazare și mesele zilnice. Dubai merită o vizită pentru a trăi senzația unei lumi pline de lux și opulență.

Bilete de avion: de la euro 268 dus-întors.

6. Macao – 14,3 milioane de turiști străini

Macao, o regiune administrativă specială a Chinei, este considerat un „Las Vegas al Orientului”. Aici, merită să vezi Cazinoul din Macao, Piața Senado, Fortul Guia, Templul A-ma.

Bilete de avion Macao: 843 euro dus-întors.

5. Paris – 15 milioane de turiști străini

În ciuda atentatelor, Parisul a continuat să se mențină printre primele locuri în topul celor mai vizitate orașe din lume. Dar să fim sinceri, cu greu putem rezista farmecului orașului de pe Sena. Pe lângă emblemele orașului, că Turnul Eiffel, Palatul Versailles, Muzeul Luvru și Catedrala Nôtre-Dame, o experiență aparte în Paris ar fi să mergi la un spectacol la Moulin Rouge.

Bilete de avion Paris: de la 87 euro dus-întors.

City break Paris: de la 179 euro/persoană (avion+cazare).

4. Singapore – 16,7 milioane turiști străini

Singapore este cel mai bogat oraș din lume, potrivit unei analize Arcadis. Tot anul acesta, Singapore, care este un oraș-stat aflat pe o insulă, a fost desemnat cel mai scump oraș din lume într-un sondaj realizat de Economist Intelligence Unit. Chiar și așa, merită să ajungeți în Singapore măcar o dată în viață, o destinație care îmbină armonios luxul și jungla.

Ce ai de văzut în Singapore: Marina Bay-principala atracția a destinației, Rezervația Naturală Bukit Timah-unde este păstrată intact pădurea tropicală, Insula Sentosa, Grădina Botanică, cartierul Chinatown.

Bilete de avion Singapore: de la 639 euro dus-întors.

3. Londra – 18,5 milioane milioane turiști străini

Londra este cel mai vizitat oraș din Europa, în ciuda prețurilor mari. Capitala Angliei nu mai are nevoie de nicio prezentare, dar dacă ajungi aici trebuie să vezi Big Ben, Podul Westminster, Tower Bridge, Palatul Buckingham și schimbarea gărzii de la palat.

Bilete de avion Londra: de la 61 euro dus-întors.

City break Londra: de la 159 euro/persoană (avion+cazare).

2. Bangkok – 18,7 milioane turiști străini

Bangkok este recunoscut pentru templele sale budhiste și piețe plutitoare dar și pentru faptul că este un oraș cu un nivel tehnologic înalt. Bangkok este un oraș efervescent tot timpul, și ziua, și noaptea, în care ai de văzut: Templul Zorilor, Templul lui Buddha, Piața Chatuchak, Parcul Lumphini, cartierul roșu Patpong. Însă vacanța ta nu trebuie să se termine în Bangkok, așa că îți recomandăm să mergi să vezi insulele paradisiace ale Thailadei, de la Phuket, la Koh Samui, Koh Lanta la Phi Phi Islands.

Bilete de avion Bangkok: 616 euro dus-întors.

1. Hong Kong – 26,6 milioane milioane turiști străini

Hong Kong este cel mai vizitat oraș din lume, potrivit Euromonitor, cu 26,6 milioane de turiști străini în 2015. Cosmopolit și vibrant, Hong Kong este un spectacol urban, pentru care trebuie să fii tot timpul cu aparatul foto pregătit.

În Hong Kong merită să vezi Vârful Victoria, Sha Țin-mănăstirea celor 10.000 de Buddha, Piața Golden Bauhinia, Insula Lantau. Templul Wong Tai Sin. Hong Kong este o regiune administrativă specială a Chinei, unde românii pot intra fără viză și pot sta până la 90 de zile.

Bilete de avion Hong Kong: 549 euro dus-întors.