Preşedintele Traian Băsescu a retrimis în Parlament legea prin care primarii sau preşedinţii de CJ, membri în Adunări Generale ale serviciilor de utilităţi publice, nu mai erau incompatibli. El a solicitat, totodată, Executivului să respingă proiectul.

În cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 se arată că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv ai municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice. Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei. Şeful statului menţionează că, potrivit legislaţiei în vigoare (Art. 37 şi 92 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001), persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţilor administrativ-teritoriale în asemenea asociaţii sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, res­pectiv a consiliului judeţean, în condiţiile respectării regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

 “Considerăm că adoptarea acestui act normativ nu este oportună, deoarece participarea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în organele de conducere ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară amintite nu se justifică în mod obiectiv. Mai mult, soluţia legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităţilor”, se arată în cererea de reexaminare semnată de preşedinte.