Pe 29 noiembrie, în Afumați, circa 150 de cadre didactice cu experiență și studenți din anul I, programul de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar – ID, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, alături de lector univ. dr. Almășan Beatrice, au participat la un cerc pedagogic al cadrelor didactice din învățământul primar din cadrul Cercului Metodic Voluntari, organizat de Școala Gimnazială ”Anton Pann”, Voluntari.
După primirea invitaților, în debutul activităților, directorul școlii organizatoare – prof. Grigoraș Ana-Maria și director adjunct – prof. învățământul primar Corha Sorina au prezentat unitatea de învățământ pe care o conduc, după care au urmat exemple de bună practică pentru abordarea integrată prin activități de învățare organizate în afara școlii.
Au prezentat astfel de activități educative, desfășurate în ferma de animale, în livadă, pădure, în muzeu sau în timpul excursiilor școlare, profesoarele de învățământ primar Stătescu Iulia (pentru clasele pregătitoare, I și a II-a) și Bichir Larisa (pentru clasele a III-a și a IV-a). Prof. Petronela Vali Slavu a vorbit, în calitate de autor al textului, despre ”Desenul alfabetului viu” – o carte care te duce, pagină cu pagină, într-un univers necunoscut, în care insecte, păsări, animale sau chipuri umane schițate de incomparabilul Nicolae Tonitza se transformă în litere și cifre.
Atelierul de ”rime și culoare” a fost, de asemenea, primit cu amuzament, după care s-au împărtășit experiențe și exemple de bună practică pentru activități outdoor, s-au făcut multe fotografii și s-au acordat premii pentru cele mai deosebite abordări ale învățării în afara spațiului școlar. Iar prof. pentru învățământul primar Ivan Ana-Maria a prezentat ghidurile metodice pentru disciplinele învățământului primar, concepute în proiectul CRED și platforma digital.educred.ro/red-din-cred/red-primar.
”S-au realizat holograme, am fost împreună, am sărbătorit în avans Ziua Națională a României, ne-au plăcut spațiul și decorul care au creat atmosfera specifică Sărbătorilor de iarnă. Învățarea este prietenoasă într-o stare de bine!”, ne-a declarat inspector școlar, prof. dr. Nicoleta Stănică, cea care a coordonat atelierul de hărți conceptuale și hărți mentale – folosite ca instrumente în dezvoltarea gândirii elevilor.