Mai mulţi pasageri furioşi au deturnat, pe 6 septembrie, în Bulgaria, un tren care aparţine companiei de stat de căi ferate BDZ, însă incidentul a fost păstrat sub tăcere. Incidentul a avut loc pe 6 septembrie, însă BDZ nu l-a făcut public, a relatat luni publicaţia Bulgarian Klassa, citând angajaţi ai căilor ferate care au postat informaţia pe site-ul lor profesional bgrail.eu, relatează novinite.com. Totul a început după ce pasagerii dintr-un tren local care făcea legătura dintre capitala Sofia şi oraşul Mezdra (nord-vest) au fost obligaţi să coboare la staţia Iliyantsi din cauza unei defecţiuni tehnice, o problemă tot mai frecventă. Mulţimea furioasă a blocat calea ferată, fapt ce a condus la oprirea unui tren expres de la Sofia la Gorna Oriahoviţa (centru). Oamenii s-au urcat în trenul expres şi au forţat personalul să meargă la Mezdra şi să oprească în fiecare staţie.