În urma inițiativei legislative a deputaților Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Bogdan Ciucă ar fi posibil ca Legea referendumului să sufere modificări radicale. Una dintre cele mai importante ar fi reducerea pragului de prezență la vot de la 50%, în prezent, la doar 30%.
Camera Deputaților a adoptat această propunere cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” și 2 abțineri. Pe lângă reducerea pragului de prezență, inițiatorii au introdus și condiția unui vot de 25% din alegători, pentru validarea rezultatelor. Reacția Opoziției a fost una vehementă, PDL, UDMR și PPDD anunțând că vor ataca acest proiect de lege la Curtea Constituțională. Vicepreședintele PDL, Ioan Oltean, a declarat că: „Legea de modificare a Legii referendumului în formula adoptată este totalmente neconstituţională şi este un atac direct la democraţia din România. (…) Există riscul ca un primar ales cu 80% din voturile valabil exprimate să fie suspendat cu 12,5% din voturile valabil exprimate, în temeiul acestui referendum”. În opinia acestuia, este “impardonabil” ca o Constituţie votată cu un anumit cvorum să fie supusă condiţiilor acestui act normativ.
„Dacă în listele electorale sunt înscrişi 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot, referendumul, conform articolului 5 alineatul doi, este valabil dacă participă 30% dintre aceştia, adică 6 milioane de oameni. Rezultatul referendumului este valabil dacă 25% din cetăţenii înscrişi în listele electorale îşi exprimă un vot valabil, adică 4,5 milioane. Şi vine articolul 7 alineatul 2 care spune că rezultatul referendumului se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate, ceea ce înseamnă că, din cei 4,5 milioane, în mod obligatoriu, 2,25 milioane şi un vot se exprimă în favoarea problemei pusă în dezbatere. În opinia mea şi a PDL, este totalmente inadmisibilă o asemenea lege şi, ca atare, pregătim deja contestaţia pentru Curtea Constituţională. O vom depune imediat ce va fi făcut anunţul în plenul Camerei Deputaţilor că începe să curgă termenul”, a afirmat Ioan Oltean.