Virusul variolei maimuței a fost diagnosticat și în țara noastră. Avem deja primele două cazuri confirmate cu testele de laborator. 

 

Primul caz a fost confirmat ieri. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din București. Potrivit Ministerului Sănătății, boala debutase în urmă cu patru zile iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. Starea bărbatului este bună. Pacientul primește tratament simptomatic și se află în izolare. Se pare că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței.

Un al doilea caz a fost confirmat astăzi. De data aceasta, este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani. Conform informării Ministerului Sănătății, acesta se prezentase la o clinică medicală din București săptămâna trecută iar investigațiile de laborator au confirmat astăzi că pacientul este infectat cu virusul variolei maimuței. Starea bărbatului este bună și acesta va rămâne în izolare. A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți.