Cadourile au fost înmânate de voluntari mici, dar cu inima mare

Ziua de 1 Iunie a fost prilej de bucurie și pentru micuții din comuna Nuci. Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au revenit în mijlocul lor încărcați cu daruri și plini de surprize care le-au făcut din această zi frumoasă, o adevărată sărbătoare a copilăriei, ce le aduce amintiri de neșters. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 502, ediția print

Nu mai puțin de 50 de pachete cu dulciuri și produse de igienă au fost oferite în dar copiilor din localitățile ilfovene Nuci și Balta Neagră. Cadourile au fost înmânate de către copiii coordonatorului voluntarilor de la Paraclisul CMN, Dănuț Prună. Micuții voluntari, Ana și Ioachim, au doar un an și jumătate și, respectiv, patru ani și jumătate. Vârsta însă, atât de fragedă, nu i-a împiedicat să facă acest gest măreț prin care au dat un exemplu tuturor despre cât de important este să fim aproape de semenii noștri. Iată mărturiile acestor copilași care au adus zâmbetul pe buzele copiilor nevoiași din comuna Nuci! „Am dat daruri copiilor de aici și s-au bucurat“. Frățiorul ei, Ioachim, a adăugat entuziasmat: „Este ziua tuturor copiilor și trebuie să primească toți copiii jucării, pentru că noi avem destule și ei nu au deloc“.

„Voluntarii au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului alături de micuții din Balta Neagră și din Nuci. De data acesta, am vrut să dau un exemplu personal și copiilor mei, pentru că i-am adus aici ca să învețe să dăruiască. Este foarte important să-i învățăm pe cei mici să fie aproape de semenii lor. Este un moment special atât pentru Ana și Ioachim, cât și pentru micile gazde care ne-au primit cu multă bucurie. După cum știți, de această comunitate ne-am ocupat intens. Avem 30 de copii înscriși în programul «Rămâneți în școală», program prin care venim în sprijinul acestora, cu rechizite, cu haine și cu tot ce le mai trebuie pentru a nu abandona școala. Tot aici am derulat și câteva ediții ale campaniei de «Prevenție și Educație pentru sănătate», așa cum știți, în cadrul campaniei îi învățăm pe elevi să aibă grijă de sănătate. De asemenea, am revenit și cu Campania «Sănătate pentru sate», când ne-am adresat întregii comunități, fiind examinați de către medici toți cei care au dorit. De data aceasta, am venit în sprijinul copiilor atât cu daruri, cât și cu un mesaj de încurajare și speranța că Dumnezeu ne va ajuta să ne întoarcem la normalitate și că ei vor putea să meargă liniștiți la școală și că vor socializa fără restricții“, ne-a spus Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor CMN. 

„A fost o activitate minunată, de Ziua Copilului. Am avut șansa să bucurăm niște copii cu ajutorul altor copii. Astăzi, am avut cu noi niște pui de voluntari foarte inimoși, care au învățat de la părinții lor, de la cei de lângă ei, cum să ducă mai departe frumusețea darului lui Dumenzeu, acela de a sprijini aproapele, de a fi lângă el și de a-i face suprize foarte frumoase“, ne-a spus Liliana Munteanu, unul dintre voluntarii care au luat parte la bucuria copiilor de la Nuci. Voluntarii au mers din casă în casă însoțiți de părintele Gheorghe Nuță, parohul Parohiilor Balta Neagră și Nuci, care a ținut să precizeze că: „Voluntarii, ca de obicei, ne încântă cu atenția și dăruirea lor. Astfel de vizite sunt importate nu doar la noi, ci în general peste tot pe unde au mers. Doresc să-i mulțumesc Părintelui Patriarh Daniel care poartă de grijă copiilor, nu doar prin cuvântul frumos de învățătură adresat de ziua lor, ci și prin prezența voluntarilor Catedralei Naționale în comunitățile pe care le ajută prin derularea numeroaselor campanii social-filantropice. De asemenea, îi mulțumim părintelui Ciprian Grădinaru, eclesiarh al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, care ne poartă în rugăciunile dânsului și care îi ghidează atât de frumos pe voluntari“.