Edilii comunei Ștefăneștii de Jos s-au întrecut pe ei înșiși cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, pentru că a fost un eveniment organizat fără cusur, cum prichindeii așezării nu mai văzuseră până atunci. Ei s-au distrat de minune, au participat la concursuri și au primit numeroase cadouri din partea Primăriei și Consiliului local, dar mai ales din partea sponsorilor petrecerii, Complexul Rezidențial „Cosmopolis” și Sorin Mihuțescu, un cunoscut investitor local.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, nr. 405, ediția print
Deși afară a fost o arșiță cumplită, ca în luna lui Cuptor, parcarea stadionului din Ștefănești a fost ocupată până la refuz de sute de copii veniți să petreacă o zi ca-n basme, de ziua lor. Și putem spune, fără să greșim, că o asemenea distracție ca în ziua de joi 31 iunie nu s-a mai pomenit vreodată în această așezare ilfoveană. Surprizele s-au derulat una după alta, încântându-i pe cei mici, care își vor aduce aminte de această sărbătoare multă vreme de acum încolo.
O promisiune electorală onora(n)tă
Dar s-o luăm metodic și să vă povestim, pe îndelete, despre clipele minunate petrecute de prichindeii din Ștefănești.
Așadar, la orele 14:00 punct, primarul comunei, Robert Ionel Ștefan, a dat startul la ceea ce am putea numi cea mai năzdrăvană și distractivă petrecere de 1 Iunie.
„Bună ziua, dragi copii, bună ziua, dragi părinți! Mâine este ziua de 1 Iunie, ziua copiilor din lumea întreagă, a copiilor noștri. Așa cum v-am promis la începutul mandatului meu de primar, în fiecare an, de 1 Iunie, vom sărbători ziua copiilor noștri. Dar noi ne-am grăbit un pic și am început distracția cu o zi înainte, să avem timp să ne bucurăm de toate evenimentele și surprizele plăcute pe care ni le-au pregătit organizatorii. Le mulțumesc domnilor consilieri, domnului director, doamnelor și domnilor profesori, care ne-au susținut și cu ajutorul cărora am organizat acest frumos eveniment! La mulți ani, copiilor noștri, la mulți ani, Ștefănești, la mulți ani copiilor din întreaga lume!”, le-a urat primarul celor sosiți la marea sărbătoare.
Copii talentați și animatori de prima mână
Și cum altfel putea începe petrecerea mai frumos decât cu momentele artistice oferite de chiar sărbătoriții zilei? Pentru că ei au fost actorii principali ai acestei sărbători. Astfel, corul Școlii nr. 1, din Ștefăneștii de Jos, coordonat de prof. Mariana Porumb, a interpretat câteva melodii pentru copii, iar câțiva elevi au recitat poezii specifice vârstei copilăriei.
Micuții artiști ai Ștefăneștiului și-au demonstrat talentul și la dans. Trupele de elevi îndrumate de prof. Daniela Arsene, Valentina Ilie și Vasilica Birjaru au prezentat cu multă măiestrie dansuri tradiționale țigănești și dansuri populare românești. Au mai dansat și copiii de la grupul Royal Dance Music Art, pregătiți de prof. coregraf Larisa Mudrea.
Din acest spectacol captivant nu putea să lipsească sportul. El a fost reprezentat de sportivii secției de karate Goju Ryu, din Ștefănești, legitimați la CS Corbeanca, multipli medaliați la competiții interne și internaționale. Sub îndrumarea lui sensei Alexandru Petrescu – 2 dan – ei le-au oferit spectatorilor o demonstrație de kata și kumite, care au smuls ropote de aplauze.
Concursuri, teatru, experimente misterioase și multă magie
Apoi, Prințesa Aurora din Trupa Hai Hui a organizat un concurs inedit, în care copiii au trebuit să recunoască, dintr-un mic fragment, un basm sau o poveste. Trebuie să vă spun că cei 6 concurenți veniți pe scenă s-au descurcat neașteptat de bine, ei recunoscând aproape toate fragmentele respective, din opere scrise de Ion Creangă, Frații Grimm sau Hans Christian Andersen.
Și pentru că „mens sana in corpore sano”, cei mici au participat și la un concurs de alergare, pe terenul de fotbal, toți fiind răsplătiți pentru eforturile lor cu cadouri care au constat în jocuri Lego sau kendama, dar și la un concurs de dans, în care participanții trebuiau să „înghețe” și să rămână nemișcați atunci când se oprea muzica. Și, din nou, toți copii au fost premiați și au primit cadouri din partea edililor, prin viceprimarul Mircea Gheorghiță.
Teatrul a fost și el prezent la Ștefănești. Actorii trupei Hai Hui au prezentat un spectacol de păpuși și marionete cu piesa „Scufița Roșie”, care i-a încântat pe cei mici.
Locul celor de la Hai Hui a fost luat, ceva mai târziu, de animatorii de la Trupa FUNtastic, cu animatori care au întruchipat personaje îndrăgite de copii, din povestiri sau filme de desene animate, care a sosit cu noi surprize. Astfel, Tisha, asistenta Profesorului Trăznit, le-a dezvăluit câteva dintre experimentele sale trăznite, cu gheață carbonică, experimente care i-au lăsat pe mulți cu gura căscată.
Bineînțeles, din trupa FUNtastic nu putea lipsi și un magician. El a sosit la Ștefănești în persoana nemaipomenitului Victorio, care i-a uimit pe micuți cu scamatoriile sale.
Cei mai activi copii au fost premiați, la rândul lor
În tot acest timp, în spațiul amenajat de organizatori, s-au desfășurat o mulțime de alte activități. Animatorii i-au pictat pe față pe copii, transformându-i în personaje îndrăgite de aceștia, i-au antrenat în felurite jocuri amuzante, au realizat figurine din baloane. Iar cei mai activi copii, care au participat la aceste ateliere de creație și la jocuri, au fost premiați de reprezentanții primăriei din Ștefănești.
Totodată, pe tot parcursul desfășurării evenimentului, copiii au primit, din partea organizatorilor, fructe – piersici și mere –, bomboane M&M, precum și sucuri naturale.
Un final de vis
Ziua a luat sfârșit cu două momente mult așteptate de copii, dar și de părinții acestora: recitalurile a două interprete îndrăgite de copii, și nu numai, Nicole Cherry și Andreea Bălan.
Micuții spectatori au cântat împreună cu cele două soliste, care au oferit un spectacol pe cinste, au dansat laolaltă cu ele și au aplaudat îndelung spectacolul de înaltă ținută artistică susținut de acestea.
Momentul culminant al acestei zile de neuitat a fost un magnific foc de artificii, care le-a tăiat răsuflarea micilor spectatori.
Cu riscul de a ne repeta, putem spune că a fost, într-adevăr, un eveniment ieșit din comun, iar organizatorii, Primăria și Consiliul local al comunei Ștefăneștii de Jos, împreună cu Marian Gugulea, cel care s-a ocupat de protagoniștii acestui spectacol minunat, merită toate felicitările!