Părinții care își supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgență vor beneficia de zile libere și în timpul vacanțelor școlare, a anunțat Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanță de Urgență care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr. 217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.
Măsura era necesară în contextul restricționării drastice a circulației persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanțe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoților pe timpul zilei.
În cazul părinților care beneficiază deja de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înștiințeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice.