Adormirea Maicii Domnului,
Pe 15 august, vom prăznui una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, cum este recunoscută în popor. Sărbătoarea amintește de momentul în care Preacurata și Pururea Fecioara Maria și-a dat obștescul sfârșit și S-a suit la Ceruri și, alături de Fiul Său, Iisus Hristos veghează asupra noastră și a sufletelor noastre.
Ionela Chircu
Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și a Anei. În momentul conceperii lui Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gavriil, Ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. Conform tradiției creștine, ca prin minune, Maria a rămas Fecioară și în timpul conceperii și după Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.
În cultul și în spiritualitatea Bisericii Ortodoxe, Ea este considerată cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții, fiind “mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită fără de asemănare decât serafimii”. Fiind Fecioara care S-a învrednicit să-L ia în pântecele Său pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, în cinstea Sa, pe 15 august și la toate marile sărbători de peste an, închinate Sfintei Maria, preoții săvârșesc slujbe speciale prin care-i aduc mulțumire, slavă, închinare și aleasă prețuire. Așadar, luni, creștinii o sărbătoresc din nou, în chip deosebit, pe cea care a născut pacea și izbăvirea veșnică.
Și-a dat sufletul în mâinile Fiului Său
“Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea Sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: Acestea zice Fiul Tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare și, cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul Său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo, ca să se roage. Și s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte și au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea către stăpână, ca și cum ar fi fost niște slugi însuflețite. (…) Luând Fecioara iertăciune cu toți, s-a culcat pe pat și și-a închipuit preacuratul Său trup precum a vrut. Și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei trecere, și i-a umplut și pe dânșii de binecuvântarea Ei. Și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului Său și-a dat sufletul”, ne spun preasfinții părinți.
Prin Ea ne-am unit cu Dumnezeu
Maica Domnului a avut o însemnătate aparte în istoria mântuirii omenirii. Tocmai de aceea, cu toate că Biserica prăznuiește Adormirea Sfintei Fecioare, an de an, în ziua de 15 august, Maica Domnului reînvie în inimile credincioșilor ortodocși de pretutindeni. Datorită curăției sufletului și deplinei Sale supuneri față de voința lui Dumnezeu, a fost părtașă la Taina Mântuirii. Prin Ea, firea noastră, cea omenească predispusă păcatului s-a unit cu Dumnezeu. Prin Preacurata și pururea Fecioară Maria, s-a început mântuirea noastră.
Maica Domnului să ne mângâie sufletele cu minunile Ei!
Luni, la praznicul suirii Sale la Ceruri, să mergem la biserică dis-de-dimineață și să ne unim în rugăciune cu preoții și credincioșii, deopotrivă. Să ne rugăm Împărătesei cu tărie, cu dragoste creștinească pentru sănătatea, pacea, bucuria și mântuirea noastră, a tuturor.
Fie ca Maica Domnului să ne mângâie mereu sufletele cu minunile Ei!