Se poate spune că, începând de ieri seară, România se mândreşte cu un câştigător al premiului Oscar. Fericitul câştigător se numeşte Ioan Boieriu este din Braşov, are 37 de ani şi este primul cetăţean român care urcă în acest domeniu, pe cele mai înalte culmi ale performanţei.

Din calitatea de director tehnic, Ioan Boieriu a condus echipa care a realizat efectele speciale ale producţiei „Cartea Junglei”, film premiat cu Oscarul pentru cele mai bune efecte vizuale. Cum a ajuns să se bucure de un real succes?

Potrivit Mediafax, tânărul a copilărit în cartierul Astra din Braşov. Fiind pasionat de calculatoare şi arte vizuale, a urmat cursurile Liceului şi Facultăţii de Informatică din Braşov. Ulterior, pentru o perioadă relativ scurtă, a fost angajatul unei companii de animaţie din oraşul natal. Apoi a luat drumul străinătăţii, intrând în culisele cinematografiei internaţionale.

A continuat să-şi exercite pasiunea pentru artă şi calculatoare şi să-şi dezvolte abilităţile creative, în cele mai importante companii de producţie cinematografică 3D din Germania şi Noua Zeelandă.

În prezent îşi desfăşoară activitatea în Canada, la Scanline VFX din Valcouver, acolo unde, devenit o legendă alături de chipa sa, dă viaţă personajelor de animaţie şi creează lumi adevărate.

Ioan Boieriu trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu o româncă, Andreea, cu care este căsătorit. Din rodul acestei mari iubiri, s-a născut fetiţa lor.

Primul mesaj pe care l-a transmis la scurt timp după câştigarea marelui premiul, l-a dat publicităţii pe o reţea de socializare. „Şi am câştigat premiul Oscar pentru Cele mai bune efecte vizuale pentru «Cartea Junglei». Sunt mândru că am lucrat la acest proiect. Felicitări tuturor celor implicaţi!”, a precizat Ioan Boieriu, pe contul său de facebook.

Sursa: mediafax.ro