Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Malta, că au loc lucrări de reconfigurare a terminalului principal din cadrul Aeroportului maltez, în perioada 15 – 27 martie 2017.
Se recomandă cetățenilor care tranzitează Aeroportul din Malta să îşi planifice cu cel puțin două ore și jumătate sosirea în aerogară, înaintea orei estimate de decolare, pentru a acorda timp suficient procedurii de check-in și controlului de securitate premergător zborului.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și un telefon de urgență: +393451473935.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://roma.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.