Transalpina, șoseaua de la cea mai înaltă altitudine din țară, care leagă Oltenia de Ardeal peste munţii Parâng, a fost deszăpezită pe tronsonul dintre Rânca şi Obârşia Lotrului, unde drumul ajunge la o înălţime de 2.145 de metri, în Pasul Urdele.

Drumul este acoperit cu zăpadă şi gheaţă pe anumite porţiuni, iar utilajele de deszăpezire au intervenit, potrivit Adevărul.ro. „În curbe este zăpadă multă şi cu gheaţă, dar sunt porţiuni unde drumul este curat. Problema este a zăpezii de pe versanţi, a arocamentelor care se dislocă şi ajung pe partea carosabilă. O să dislocăm un utilaj mare de la Vâlcea şi vom lucra. După 1 aprilie când se termină planul de iarnă, o să dislocăm utilajele. Unele indicatoare au fost rupte de vânt, iar altele trebuie ridicate, pentru că au fost coborâte“, a mai spus Ion Tudor.

O comisie formată din reprezentanţi de la mai multe instituţii a efectuat, marți, o vizită pe Transalpina, pentru a analiza condiţiile de circulaţie de pe cel mai înalt drum din ţară. „Se face o primă trecere în revistă a drumului. Am fost însoţiţi de utilaje, pentru că au fost câteva puncte unde nu am putut să intrăm şi a fost nevoie să deszpăpezim. Domnul director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova a dispus ca de săptămâna viitoare, după ce o să curăţăm drumul, să se contituie o comisie care să întocmească o primă notă de constatare cu măsurile care urmează să fie luate ca să fim pregătiţi pentru redeschiderea circulaţiei spre sfârşitul lunii aprilie“, a spus Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu.