La nivel mondial, insomnia afectează peste 50% din populaţia adultă la un moment dat în viaţă, iar pe termen lung această tulburare a somnului poate duce la un dezechilibru de natură emoţională şi intelectuală – anxietate, depresie, tulburări de memorie, dificultăţi în concentrare, izolare socială-, dar şi fizică – sistem imunitar slăbit, predispus la infecţii, oboseală, reacţii întârziate.
Exista câteva lucruri pe care nu trebuie să le faci dacă suferi de insomnie:
1. Nu lenevi în pat în speranţa că te ia somnul
Nu faci decât să-ţi fortezi creierul să facă ceva ce nu vrea. Poţi citi câteva pagini dintr-o carte (dar nu din cea preferată, care te captivează) în fotoliu, după care te poţi întinde la loc în pat să vezi dacă a avut efect.
2. Nu bea alcool înainte de culcare
Deşi există concepţia conform căreia un cocteil sau un pahar cu vin înainte de culcare te va trimite direct pe tărâmul viselor, aceasta nu este deloc valabilă. Iniţial te poţi simţi adormit din cauza alcoolului, care încetineşte funcţiile cerebrale, însă pe măsură ce aburii de alcool dispar, de regulă în timpul somnului, vei avea o stare de iritare, de anxietate, vei avea tot timpul impresia că este zgomot în jur, că e prea cald ori prea frig în camera unde dormi.
3.Timpul înseamnă şi odihnă. Nu-l pierde inutil pe internet!
Din cauza smartphone-ului, tabletei sau a altor dispozitive tehnologice de ultimă generaţie, mintea noastră stă „agăţată” din ce în ce mai mult de spaţiul virtual. Chiar şi când ne pregătim de culcare şi stăm întinşi în pat nu ne putem abţine să mai butonăm puţin instrumentele, să mai verificăm inutil un e-mail sau să dăm un refresh unei pagini care nu prezintă mare interes. Acest lucru ne poate răpi însă din odihna necesară, deoarece, pe lângă faptul că pierdem vremea inutil, lumina emisă de ecranele acestor dispozitive ne poate ţine creierul în priză.
„Dacă ochii sunt tot timpul ţinta acestor lumini artificiale, atunci creierul va percepe acest lucru la modul că încă este zi şi nu este nevoie să dormim”, informează csid.
Pentru un somn neîntrerupt şi odihnitor, evită să stai cu telefonul în faţă până târziu în noapte şi stinge luminile din casă cu trei ore înainte de culcare.
4. În niciun caz, nu bea cafea înainte de culcare!
Oricine ştie că o ceaşcă de cafea băută cu puţin timp înainte de culcare o poate ţine cu ochii pe pereţi pentru toată noaptea. Însă, puţini sunt cei care ştiu că nu doar cafeaua este cea care ar trebui incriminată pentru lipsa de somn. Printre „vinovaţii” cu conţinut crescut de cofeină se numără şi ciocolata caldă, ceaiul sau băuturile răcoritoare, care au efect stimulent şi al căror efect poate persista multe ore.
5. Nu face efort intens cu 2 ore înainte să te culci!
Acest lucru poate duce la o creştere a temperaturii corpului, destul de supărătoare pentru psihicul nostru.Spre seară, în mod normal temperatura corpului scade, acesta fiind un semnal pentru creier că este timpul să meargă la culcare. Odată ce ai dat peste cap acest ciclu, cu siguranţă te vei trezi în puterea nopţii că nu mai poţi dormi, că ţi-e prea cald ori că te doare nu ştiu ce muşchi. Lasă sesiunea de jogging pentru dimineaţă, pentru că noaptea este rezervată somnului!