Cea de-a doua zi din Săptămâna Patimilor, Marţea Mare, ne aminteşte de cele zece fecioare care se pregătesc de întâlnirea cu „mirele” Iisus. Preoţii explică astăzi în biserici, pilda acestor fecioare care vine să ne pregătească pe noi toţi, pentru întâlnirea cu Hristos Domnul.

 

Marţea Mare are o semnificaţie deosebită pentru cei ce poartă în suflete dragostea pentru Dumnezeu şi trăiesc cu dorinţa de a-I asculta cuvântul. Mântuitorul se numeşte pe Sine „mirele” iar pe Apostolii Săi „prietenii mirelui”. De aceea, în pilda pe care o vom prezenta în cele ce urmează, întâlnirea cu Iisus Hristos este asemănată unei nunţi, mireasa Lui fiind Biserica.

Întâlnirea cu „mirele” Iisus

Aşadar, slujitorii Domnului au rânduit ca astăzi, în cea de-a doua zi din Săptămâna Patimilor să fie pomenite cele zece fecioare. Pilda ne aduce în prim-plan cinci fecioare „înţelepte” şi cinci „neînţelepte” care-L întâlnesc pe Hristos. În această învăţătură, Împărăţia Cerurilor este asemănată cu aceste fecioare, care luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Trebuie specificat faptul că, la vremea aceea, la evrei exista obiceiul ca în ziua căsătoriei, mirele să meargă acasă la fata care avea să-i devină mireasă, unde era aşteptat de ea şi de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospăţul de nuntă.

“Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului!”

“Prin cuvintele “fecioarele au ieşit în întâmpinarea mirelui”, nu trebuie să înţelegem că fecioarele au ieşit pe stradă, ci doar din încăperea unde se aflau, în mod firesc alături de mireasă, aşteptându-l pe mire. Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârşite. Fecioarele “neînţelepte” (nebune) vor cere celor înţelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că şi candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele “care erau gata de nuntă” şi uşa se închide. Vor ajunge şi fecioarele nebune, dar vor găsi uşa închisă. Vor striga: “Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: “Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”. Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: “Nu recunosc chipul meu în voi”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pilda se încheie cu aceste cuvinte: “Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”. Aceasta este pilda explicată în cel mai minunat mod de clerici, pentru creştinortodox.ro.

Învăţătura zilei: Să ne-ngrijim de lumina din suflet!

Dacă urmărim cu atenţie pilda aceasta, nu putem să nu remarcăm faptul că Marţea Mare este o zi cu o încărcătură duhovnicească aparte. Şi cu un puternic îndemn la sporirea în credinţă pentru a ne bucura de viaţa veşnică ce va să vină. Potrivit creştinortodox.ro, “Hristos a dorit ca prin pilda celor zece fecioare să ne descopere importanţa pregătirii în vederea judecăţii de apoi. Candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie să ardă până la sfârşitul lumii, adică până la sfârşitul fiecăruia. Flacăra este alimentată de untdelemn. Prin untdelemn, înţelegem credinţa. Ea nu se poate împrumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfântul Serafim de Sarov susţine că lămpile goale simbolizează absenţa darurilor Sfântului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinţe puternice, care să se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fără să fi făcut un rău aproapelui, au păcătuit pentru că nu s-au îngrijit de lumina din suflete”.