Metrorex va începe miercuri, 19 aprilie, prima etapă a lucrărilor de modernizare a sistemului de control – acces în stațiile de metrou Republica, Titan și Nicolae Grigorescu, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
”Linia actuală de turnicheți, care are o vechime de peste 20 de ani, va fi înlocuită cu porți de acces batante, moderne care facilitează atât intrarea, cât și evacuarea rapidă a călătorilor în situații de urgență. Noile porți de acces vor avea dublă utilitate, atât prin sistemul de citire a benzii magnetice, cât și prin sistemul de citire a cardurilor contactless. Acesta din urmă va putea fi utilizat după finalizarea lucrărilor de modernizare a sistemului de control – acces din toate stațiile de metrou”, informează Metrorex.
Un număr 139 de automate moderne de vândut cartele sunt prevăzute să dea rest și să funcționeze inclusiv cu POS, 41 de stații de metrou vor avea instalații noi de control-acces, iar peste 500.000 de călători/zi vor fi beneficiari direcți ai noului sistem.
Lucrările aferente fazei I de modernizare, se vor executa etapizat, respectiv în perioada 19 – 25 aprilie 2017 se va lucra la accesurile stația Republica – Acces A (Bdul. Basarabiei). Calătorii vor putea utiliza celelalte 3 accesuri disponibile ale stației de metrou Republica (accesul B – Bdul. Basarabiei, Gara Titan-Sud, C și D – Șos. Dudești – Pantelimon.
Se va lucra la stația Titan – Acces B (Bdul. N. Grigorescu, str. Liviu Rebreanu), unde călătorii vor putea utiliza accesul A (Bdul. N. Grigorescu).
Tot în aceași perioadă, la stația N. Grigorescu – Acces A (Bdul. Camil Ressu, Aleea Fuiorului) se vor face lucrări, călătorii vor putea utiliza accesul B (Bdul. Camil Ressu, Bdul. N. Grigorescu).
Din 26 aprilie și până pe 5 mai, se va lucra la accesurile stațiilor Republica – B, C și D, Titan – A și Nicolae Grigorescu – B.