Ai o slujbă solicitantă, ai copii de crescut, facturi de plătit, mediul în care trăieşti este destul de agitat, deci eşti stresat. Un singur cuvânt te poate ajuta să te simţi mai puţin stresat, doar dacă renunţi la el.
Simpla folosire a cuvântului ”stres” şi a derivatelor sale te poate stresa. Seth Swirsky, psihoterapeut, spune că numai cuvântul în sine este stresant.
“Numai faptul că spui că eşti stresat poate declanşa o cascadă de reacţii chimice în organism – chimicalele: epinefrina şi cortizolul – şi neurotransmiţători din creier să te facă să te simţi, ei bine… complet stresat”, a spus specialistul.
“Inima bate mai tare, respiraţia se precipită, presiunea sângelui creşte, nu mai poţi gândi raţional şi te cuprinde teama şi anxietatea”, evidenţiază acesta.
Deci, pentru a reduce senzaţia şi efectele stresului, trebuie să ne adaptăm puţin vocabularul, gândirea şi să renunţăm la un singur cuvânt, potrivit mediafax.
Pratima Raichur, doctor din India, a declarat că fiecare persoană ar trebui să renunţe la utilizarea acestui termen şi să îl înlocuiască cu alte cuvinte mai pozitive – fapt ce poate fi realizat în urma unor exerciţii de gândire.
“Cultivaţi conştientizarea gândurilor şi a emoţiilor, identificaţi-vă obiceiurile, găsiţi o modalitate de renunţa la negativitate şi descoperiţi recunoştinţa. În timp, această practică va începe să schimbe calităţile vibraţiilor din conştient şi, în cele din urmă, va modifica gândurile pe care le aveaţi şi emoţiile care declanşau gândirea negativă”, spune Raichur.
Aceasta este cea mai nouă metodă psihologică de a atrage atenţia unei persoane asupra prezentului şi determinarea acesteia de a renunţa la gândurile negative.