Fostul președinte Traian Băsescu nu este de acord cu declarațiile cancelarului german Angela Merkel cu privire la poziția pe care trebuie să o adopte în viitor Europa în relațiile cu SUA.
Reacția cancelarului survine după summitul G7, unde președintele american Donald Trump a refuzat să sprijine Acordul de la Paris împotriva încălzirii globale.
Astfel, Angela Merkel a declarat duminică că „vremea în care ne puteam baza pe deplin unii pe alții aproape s-a încheiat”, într-o aparentă aluzie la relația dintre Europa și SUA, relatează AFP și DPA. „Noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în mâini”, a declarat Merkel, la Munchen, după summitul G7 de sâmbătă, marcat de tensiuni între președintele american Donald Trump și aliații săi occidentali. „Desigur, acest lucru se poate face numai în spiritul prieteniei cu Statele Unite și Marea Britanie”, a spus ea. „Însă, trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru, ca europeni, pentru propriul nostru destin”, a adăugat cancelarul german, în opinia căreia relațiile cu președintele francez Emmanuel Macron trebuie să fie cu atât mai strânse. Totodată, cancelarul german a calificat discuțiile de vinerea și sâmbăta trecută asupra climatului „deloc satisfăcătoare”.
Fostul președinte susține poziția lui Trump
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a reacționat, pe Facebook, la declarațiile lui Merkel. El a scris că a văzut declarațiile cancelarului german Angela Merkel cu privire la relația dintre Europa și America, dar nu îi împărtășește punctul de vedere. Senatorul PMP se declară de acord cu președintele SUA, Donald Trump. În opinia fostului președinte, drumul Europei nu este să se separe de America, ci să facă demersurile necesare pentru ca încrederea Americii în europeni să redevină liantul care a făcut lumea occidentală puternică și sigură. „Nu, doamnă Merkel! Trump are dreptate. America s-a săturat să aloce 5,5 % din PIB pentru a face față amenințărilor militare ale Coreei de Nord, Iranului, ISIS etc., să țină deschise și în siguranță liniile maritime, să țină piept agresivității lui Putin. În acest timp, noi, Uniunea Europeană Socială, alocăm doar puțin peste 1% pentru cheltuielile militare. America are dreptate să ne avertizeze că securitatea costă și că nu ne respectăm obligațiile de state membre NATO, lăsând mare parte din sarcina propriei noastre apărări pe spinarea contribuabilului american”, a susținut Traian Băsescu. În opinia fostului președinte, drumul Europei nu este să se separe de America, ci să facă demersurile necesare pentru ca încrederea Americii în europeni să redevină liantul care a făcut lumea occidentală puternică și sigură.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov,nr.353