Pentru că arşiţa verii poate afecta grav şi animalele, nu numai oamenii, aducem în atenţia iubitorilor de animale, un material din care vor afla cum să se ocupe de îngrijirea animalelor în zilele cu temperaturi extrem de ridicate. Medicul veterinar Raluca Zvorăşteanu, de la Qincyvet vă spune, aşadar, în cele ce urmează, tot ce trebuie să ştiţi despre protecţia animalelor în zilele caniculare. Iată sfaturile specialistului!
Ca și oamenii, animalele suportă mai greu sau mai ușor căldura verii, dar indiferent de situație, când temperaturile depășesc 30 de grade, toate au nevoie de un adăpost umbrit, de apă proaspătă și de supraveghere, susține medicul veterinar Raluca Zvorăşteanu. Potrivit medicului, pisicile, câinii, hamsterii, păsările şi chiar reptilele trebuie ferite vara de soarele puternic, pentru că acesta le poate ucide.
Raluca Zvorăşteanu, medic veterinar: „Câinele poate suferi mult mai uşor un stop cardiac sau se poate sufoca”
”Ca să-şi regleze temperatura corporală scăzută, animalele şi păsările pierd căldura prin evaporarea apei, se răcoresc stând în locuri cu umbră sau udându-se. În timp ce câinilor şi pisicilor le transpiră lăbuţele, unele păsări năpârlesc vara, ca să le scadă temperatura corpului”, ne-a explicat dr. Raluca Zvorăşteanu. Potrivit medicului veterinar, e bine să ajutaţi animalele să suporte mai uşor vara, ducându-le la tuns, evitând să le lăsaţi în maşină, în timp ce vă faceţi cumpărăturile, sau uitând să luaţi de la soare, colivia, cuşca sau acvariul, înainte de a pleca la serviciu. Chiar dacă poate părea greu de crezut, câinele poate suferi mult mai uşor un stop cardiac sau se poate sufoca, pentru că nu transpiră decât la nivelul pernuţelor şi mai elimină o parte din căldura acumulată prin gâfâit. De aceea, dacă îl scoateţi la plimbare pe caniculă, alegeţi zone cu iarbă, pentru că asfaltul şi betonul îi pot arde pernuţele. Cel mai bine ar fi să-l scoateţi afară dimineaţa şi seara când temperaturile sunt mai scăzute. Dacă ţineţi câinele în curte asiguraţi-i umbră pe tot parcursul zilei şi o sursă de apă proaspătă (dacă este posibil puneşi-i apa într-un vas ceramic, pentru că rezistă mai mult timp nealterată, decât în vase din plastic sau metal). În plus, nu-i lăsaţi mâncare gătită, pentru că se strică şi îi poate provoca gastroenterite.
Cum vă daţi seama că animalul dvs. are deja probleme şi cum îl ajutaţi
– Respiraţia rapidă, agitaţia, creşterea pulsului, hipersalivaţia, ochii sticloşi, mucoasele uscate, mersul clătinat, ochii adânciți în orbită sau voma sunt semne de epuizare, care arată că animalul e în pericol şi are nevoie de ajutor,
– Mutaţi-l într-un loc cu umbră şi asiguraţi-i apă la o temperatură potrivită. În nici un caz nu-l udaţi cu jet rece, pentru că poate intra în stare de şoc.
– Dacă nu-şi revine, duceţi-l de urgenţă la veterinar!
Şi ceilalţi companioni trebuie feriţi de soare
Nu doar câinii suferă din cauza căldurii. Pisicile, porcuşorii de Guineea, hamsterii, reptilele sau păsările pot face insolaţie şi au nevoie şi ele de un loc umbros unde să se poată retrage. Trebuie ferite însă de acţiunea directă a aerului condiţionat, pentru că se pot îmbolnăvi foarte grav. Nici mâncarea de la frigider nu le prieşte, ci le poate provoca faringite, laringite şi afecţiuni digestive.
Atenție la ieșirile la iarbă verde!
În timpul verii grătarele și iesirile la iarbă verde, foarte agreate de proprietarii de animale, pot fi riscante pentru animale.
– Acestea au nevoie de protecție solara la fel ca noi, iar pentru aceasta li se pot aplica produse umane pe nas, burtă si partea interioară a picioarelor, cu condiția ca aceștia să nu fie lăsați să lingă crema și să fie supravegheați.
– Caini sunt predispuși la insolație și la cancer de piele, mai ales cei cu blana scurtă si cei de culoare deschisă.
– Animalele de companie trebuie să beneficieze de tratamente preventive contra paraziților externi (purici, căpușe, țânțari) și a paraziților interni care pot fi transmiși vara, prin insecte.
– La întoarcerea acasă este recomandat ca proprietarii să verifice cățeii, în zona cozii și a urechilor, unde se pot prinde imediat căpușele.
– Pentru că nu toți câinii sunt buni înnotători, aceștia nu trebuie lăsați nesupravegheați în apă adâncă, dacă nu sunt echipați cu veste de salvare speciale.
– Câinii nu trebuie lăsați să bea apă din piscine, din mare sau ocean.
– După ce au făcut baie, se recomandă ștergerea câinilor în urechi, pentru prevenirea otitelor și a infecțiilor auriculare.