Cu inimile curate, credincioșii din Otopeni au cinstit-o în chip deosebit pe Maica Domnului, Cea plină de iubire care îi păzește, îi ocrotește și-i mângâie la necaz și întristare. De la pruncii veniți pe lume de numai câteva luni, până la bunicii cu vocea caldă, credincioșii parohiei păstorită cu multă dragoste și dăruire de părintele paroh Radu Bujorel și de părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, s-au rugat și au adus prinos de mulțumire Preacuratei Fecioare Maria, la marele praznic Împărătesc.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 368, ediția print 22-page-001

Iubitori de credință și tradiție, primarul Silviu Gheorghe, și deputatul PNL Daniel Gheorghe, au fost, și de această dată, cu sufletul alături de localnici, ­îndemnându-i să-și păstreze credința neștirbită și să  respecte și mai mult Biserica Ortodoxă Română, singura care promovează valorile creștine, identitare și naționale. „Să nu ne pierdem credința! Să rămânem mereu alături de Biserică pentru că, prin virtuțile creștine pe care ni le prezintă, ne unește, ne face mai puternici și ne îmbogățește viața! Acest lăcaș va fi, pentru multe generații, singurul loc care va defini cu adevărat ființa creștină”, le-a spus deputatul Daniel Gheorghe celor care au asistat la slujbele de hram, împărtășindu-le bucuria sărbătorii și explicându-le cât de minunată este credința păstrată-n cugetul smerit.

 

Locul unde oamenii se roagă și se vindecă…

Marea sărbătoare închinată Prea Bunei și Prea Curatei Fecioare Maria, a deschis larg ușile sufletelor a numeroși cre­dincioși, încă de joi seara când, un sobor ales de preoți din Protopopiatul Ilfov Nord, condus de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, alături de părintele Protopop a săvârșit o slujbă cu adevărat înălțătoare. „Aici, la Otopeni, este cea mai frumoasă biserică închinată Maicii Domnului, Maicii vieții și a luminii care ne duce rugăciunile înaintea Domnului. Mulțumim domnului primar, părinților slujitori și tuturor celor ce s-au îngrijit să facem cele mai frumoase rugăciuni întru slava Sa, în această biserică, minunată ca o mireasă a lui Hristos! Nădăjduim că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu vă va răsplăti pentru dragostea și milostivirea dvs.”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, în cuvântarea sa de recunoștință.

… a împlinit un an de la sfințire

„Mare bucurie este astăzi în biserica noastră, mai ales că se împlinește un an de la sfințirea ei. Iubiți credincioși, dvs. sunteți biserica noastră vie. Vă mulțumim pentru modul în care răspundeți întotdeauna glasului nostru de chemare”, a spus părintele Protopop Cristian Burcea, care slujește cu dăruire la Biserica Nașterea Maicii Domnului, din Otopeni, locul unde oamenii se vindecă, se bucură, se roagă și se sprijină reciproc.