Cererea pentru vacanțe în stațiuni balneare, în creștere de la un an la altul, a adus vânzări mai mari cu 20% în sezonul 2017, și chiar peste, în zonele mai dezvoltate, fiind urmate de cele pentru stațiunile montane și Delta Dunării, în timp ce pentru litoral s-au înregistrat vânzări sub așteptări. Și valoarea sejururilor vândute pe vouchere de vacanță este sub așteptări, până la finalul lunii iulie fiind de numai 10,3 milioane de euro, potrivit datelor ANAT.
Investiții realizate în structuri de cazare din zonele balneare, în centre de relaxare și tratament au schimbat percepția că zona balneo este destinată numai persoanelor cu diferite afecțiuni și au inclus produsul în oferta mai multor agenții de turism.
Din datele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, familiile cu copii, care au preferat pentru vacanța lor hoteluri cu aqua park, bazine termale, centre SPA, au fost principalii clienți în acest an. Stațiunile cele mai cerute sunt Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Covasna, Vatra Dornei, Călimănești-Căciulata, Băile Olănești, la un sejur mediu de 7,5 nopți.
Vremea capricioasă, ofertele pentru destinații externe, vânzarea directă realizată de unii hotelieri de pe litoral, tarifele mai mari în medie cu 10% față de anul trecut au dus la scăderea numărului de turiști în stațiunile de pe litoral în sezonul 2017, vânzările înregistrate prin agențiile de turism fiind, în general, la nivelul de anul trecut. Mamaia a fost, în continuare, în topul preferințelor românilor, urmată de Eforie, Venus, Jupiter și Neptun, alease în special de familiile cu copii. Sejurul mediu pe litoral a fost de 5,5 zile.
„Pe litoral a fost un sezon cu multe provocări, care a început fulminant, cu vânzări foarte mari pe pachetele de Încrieri Timpurii, vânzări care s-au mai atenuat spre mijlocul verii, și din cauza vremii, care a fost capricioasă, și din cauza faptului că destinații externe precum Antalya au atras mai mulți români anul acesta”, declară Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.
Valoarea sejururilor cumpărate cu vouchere de vacanță este de numai 10,3 milioane de euro, până la finalul lunii iulie, acestea fiind acordate, în prezent, numai în sistemul privat.
„Ne-am așteptat ca și angajații din sistemul public, 1,2 milioane de persoane, să primească vouchere de vacanță în acest an și piața să crească de la 10 milioane de euro, în 2016, la 380 de milioane de euro, după calculele noastre. Între timp, în cazul bugetarilor valoarea lor a fost stabilită la numai 1.450 de lei/persoană, iar rectificarea bugetară, în urma căreia și instituțiile publice să poată acorda vouchere de vacanță, s-a făcut la finalul verii”, declară Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.
Rezultatele sezonului 2017 au fost analizate de agenții membre ANAT și de hotelieri din sudul și nordul litoralului, dar și din stațiuni balneare, în cadrul întâlnirilor anuale pentru găsirea unor modalități de creștere a vânzărilor, care au loc în luna septembrie.
ANAT este asociația patronală agențiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele profesionale la nivel național, european și internațional. Asociația are ca membri activi 500 de agenții de turism, cele mai importante din țară, care cumulează peste 85% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual și au împreună peste 4.600 de angajați. Industria turismului în România are peste 120.000 de angajați și contribuie la economia națională cu aproape 2% din PIB.