Angajatorii din județ caută forță de muncă calificată
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Ilfov a organizat vineri, 20 octombrie 2017, la Colegiul Economic Viilor, din Bucureşti, ”Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”, în vederea participării la aceasta fiind contactați 90 de angajatori, din care s-au prezentat 32. Au fost oferite 1.031 de locuri de muncă.
Articol apărut în nr. 374 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Încă de foarte devreme, cu mai bine de o oră înaintea deschiderii Bursei, cei interesați în găsirea unui loc de muncă (și facem aici referire și la șomerii care au absolvit de mult timp școala) s-au așezat la coada care se formase în fața Colegiului Economic. La final, pe la orele prânzului, participanţii au ajuns la câteva sute, printre aceștia aflându-se și
grupurile organizate de elevi din clasele XI-XII de la Liceul ”Doamna Chiajna”, din localitatea cu același nume, de la Liceul ”Pamfil Șeicaru”, din Ciorogârla și de la Liceul ”Vintilă Brătianu”, din Dragomirești Vale. Ca la fiecare ediție a Bursei, pentru ei s-a organizat un atelier de învățare a tehnicilor de căutare a unui loc de muncă, spre exemplu conceperea unui CV european, a unei scrisori de intenție sau modul de prezentare la un interviu.
Oferta de locuri de muncă a fost variată. Agenții economici din Ilfov au căutat stivuitoriști, recepționiști, ambalatori, curieri, vânzători, agenți de securitate, zidari, ofițeri bancari, mecanici auto, tâmplari, specialiști în achiziții, manageri, gestionari depozit, casieri, lucrători comerciali, electricieni, șoferi, manipulanți mărfuri, paznici, cofetari, patiseri, bucătar etc. Cele mai multe locuri de muncă au vizat persoanele cu studii medii şi muncitorii calificaţi. Spre exemplu, au fost solicitări de forță de muncă pentru 11 posturi – studii superioare, 627 de posturi – studii medii, 70 pentru muncitori calificaţi, dar și 323 de posturi pentru muncitori necalificaţi și 2 pentru ucenici.
Tot ca un obicei al AJOFM Ilfov, și la această ediție a Bursei, consilierii de orientare profesională ai instituţiei au oferit detalii despre serviciile pe care agenția le pune la dispoziţia angajatorilor, dar şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum şi informaţii despre condiţiile de muncă în străinătate, prin EURES.
Pe la Bursa ilfoveană au trecut Tania Grigore, director în cadrul Ministerului Muncii, Direcția Politici de Ocupare, Competențe şi Mobilitate Profesională, dar și reprezentanți ai Agenției Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) și membri ai Consiliului Consultativ AJOFM Ilfov.
Facilități oferite angajatorilor
Angajatorul care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți ai unor instituții de învățământ primește lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, 900 de lei – pentru absolvenții de gimnaziu sau școli de artă și meserii, de liceu, de învățământ postliceal sau absolvenții de învățământ superior. Dacă absolvenții provin din rândul persoanelor cu handicap și sunt angajați pe perioadă nedeterminată, angajatorul primește tot suma de mai sus, dar pe o durată de 18 luni.
Angajatorii care încadrează în muncă pe o perioadă nedeterminată șomeri în plată sau persoane în căutarea unui loc de muncă înregistrate la agenția de șomaj, în vârstă de peste 45 de ani, tineri NEET (nu sunt încadrați profesional și nu urmează un program de educaţie sau formare – Not in Employment, Education or Training), persoane cu handicap sau
părinți unici susținători ai familiilor monoparentale – primesc lunar, pe o perioadă de „2 luni, pentru fiecare persoană angajată, 900 de lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni de la data încheierii contractului.
Nu în ultimul rând, angajatorii care încadrează în muncă șomeri în plată sau persoane aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate la agenția de șomaj de care aparțin cu domiciliul și îndeplinesc condițiile pentru pensie anticipate parțial sau de pensie pentru limită de vârstă beneficiază lunar de 900 de lei, pe o perioadă de maximum 5 ani de la
angajare.
Și, foarte important de reținut mai este faptul că, pe lângă facilitățile oferite de Legea 76/2002 se poate accesa Legea Uceniciei 279/2005, potrivit căreia, societățile pot încasa, pentru fiecare ucenic, 1.125 lei lunar, pentru toată perioada uceniciei, dar și Legea stagiaturii 335/2013, unde, pentru fiecare stagiar angajat se poate încasa 1.350 de lei lunar, timp de 6 luni.
Prime pentru șomeri
Șomerii înregistrați care nu beneficiază de indemnizație de șomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni, beneficiază de o primă de activare în valoare de 500 lei neimpozabilă.
În cazul primei de încadrare, cuantumul se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfășoară efectiv activitate la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă, și se va acorda, lunar, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați
la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reședința.
Prima de instalare se acordă persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă într-o altă localitate, situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care îşi au domiciliul sau reședința şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia. Prima de instalare se acordă în cuantum diferențiat:
a. 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul;
b. 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoțite de membrii familiei care își schimbă domiciliul;
c. În cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei.
În situația în care persoanelor care îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare li se asigură de către angajator sau autoritățile publice locale sau centrale locuință de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o primă de instalare în cuantum de: 3.500 lei
pentru situațiile prevăzute la punctele a. și c. și 6.500 lei pentru situația prevăzută la punctul b.
Prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la libera circulație a lucrătorilor în spațiul UE și SEE pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
De asemenea, prima de relocare, acordată persoanelor înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa
în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia. Acestea beneficiază de o primă de relocare, neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 de lei. Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea în situaţia în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu depăşesc suma de 5.000 lei/lună.