Ne-am obișnuit ca, de fiecare dată când ne îmbolnăvim, să dăm vina pe imunitatea scăzută a organismului. Dar ce reprezintă, de fapt, imunitatea scăzută, cine sunt cei mai afectați și cum putem să dăm o mână de ajutor sistemului nostru imunitar? Dr. Simona Farcaș, medic primar medicină de familie, ne învață, în cele ce urmează, cum să ne păstrăm sănătatea la cote maxime și în sezonul rece!
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 374, ediția print
Atunci când este atacat de bacterii, virusuri sau fungi, organismul luptă prin intermediul celulelor albe – ajutate de ganglioni, măduvă și splină, precum și prin mijloace de barieră aflate la nivelul pielii, plămânului, stomacului/intestinului. O imunitate scăzută poate duce la creșterea frecvenței bolilor localizate la nivelul acestor zone barieră: infecții sau viroze respiratorii, gastrice și intestinale, sau cutanate (la nivelul firelor de păr sau unghiilor). Infecțiile determină o inflamație locală și generală, iar în timp incidența crescută a bolilor inflamatorii poate crește riscul de boli cronice, determinând chiar apariția cancerului.
Dr. Simona Farcaș, medic primar medicină de familie: “Atenție! Sedentarii, obezii, vârstnicii și bebelușii sunt mai predispuși la probleme imunitare”
“Semnele deficitului de apărare imunitară apar de obicei în sezoanele reci, începând cu lunile septembrie-octombrie, când crește incidența virozelor respiratorii, a gripei sau a altor viroze. Tot în această perioadă își reiau activitatea și unitățile de învățământ, iar copiii pot avea probleme prin expunerea repetată, în perioada de convalescență, la multipli factori patogeni. Există anumite categorii de persoane care sunt mai predispuse problemelor imunitare: vârstnicii, al căror organism insuficient sau greșit alimentat nu mai are energie pentru lupta împotriva agenților infecțioși, precum și copiii mai mici de doi ani, nou-născuții în special, pentru că au un sistem imunitar în formare. Imunitatea celor mici se dobândește treptat, prin aducerea în contact direct cu microorganismele (patru-șase etape de răceli, viroze sau alte infecții pe an prin expunerea copiiilor la grădiniță/școală), dar și prin prezența unor obiceiuri sănătoase, care pot determina dobândirea acestei imunități mai repede și de mai bună calitate. În plus, o atenție sporită trebuie acordată gravidelor (care au un sistem imun suprasolicitat), persoanelor de orice vârstă cu boli cronice consumptive, persoanelor imunosupresate cu HIV, neoplasme, leucemii, post chimio/radioterapii, celor cu boli intestinale inflamatorii, cu aciditate scăzută (aceasta fiind o barieră împotriva multor bacterii) sau celor care se recuperează după operații importante (transplant, splenectomie). Riscurile sunt mari și pentru fumători, consumatori cronici de etanol, sedentari sau obezi, persoanele cu alimentație săracă în legume și fructe proaspete și persoanele suprasolicitate, supuse unui stres cronic prelungit, care prezintă un nivel crescut al colesterolului”, atenționează dr. Simona Farcaș, medic primar medicină de familie din cadrul Centrului Medical ProVita – Diagnostic și Tratament.
Iaurtul, ceapa, usturoiul, morcovul și ciupercile, cele mai eficiente antibiotice naturale
Alimentația are un rol important în construirea unui sistem imunitar puternic, de aceea nutriționiștii ne sfătuiesc să adoptăm mese bogate în fructe și legume, surse importante de fitonutrienți, vitamine și minerale (vitamina A, vitamina C, vitamina E, zinc, seleniu, magneziu, potasiu). În plus, proteinele, prin conținutul lor în aminoacizi esențiali și semi-esențiali, sunt cărămizile de la temelia unei imunități de bună calitate. Nu în ultimul rând, vitamina D are un rol vital în combaterea infecțiilor, în absorbția calciului și menținerea unui sistem imunitar sănătos. “Usturoiul (prin alicină) și ceapa sunt alimente speciale, adevărate antibiotice naturale, de aceea se încurajează prezența lor în alimentație încă de la vârste fragede. Ciupercile au capacitatea de a crește producția de anticorpi în organism și sunt o sursă importantă de proteine vegetale de calitate superioară. S-a demonstrat, în plus, că fibrele solubile prezente din abundență în citrice, mere, morcovi, fasole verde și ovăz ajută la scăderea inflamației și la creșterea răspunsului de apărare al organismului împotriva infecțiilor. În mod special trebuie acordată atenție lactatelor – iaurtul și chefirul – prin conținutul lor natural sau îmbogățit în probiotice, sau brânzei, care prin acidul linoleic conjugat prezent în grăsimea naturală a laptelui, stimulează consistent răspunsul imunitar”, adaugă dr. Luminița Florea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, Centrul Medical ProVita – Diagnostic și Tratament.
Sfaturi utile
În afară de alimentație, medicii ne sfătuiesc să urmăm un stil de viață sănătos, care ne poate ajuta să luptăm împotriva deficitului imunitar. Iată alte câteva sfaturi extrem de importante pentru creșterea imunității!
- nu fumați;
- faceți sport;
- mențineti o greutate corespunzătoare (indicele de masă corporală < 25);
- mentineți tensiunea arterială la valori normale < 139/ 79 mmHg;
- beți alcool cu moderație (< 10 ml alcool de 2 – 3 ori pe săptămână);
- dormiți corespunzător: copil > 12 ore, adult > 8 ore, vârstnic > 6 ore;
- feriți-vă de infecții, păstrând o igienă corespunzătoare;
- faceți periodic controale medicale;
- vaccinați-vă conform recomandărilor medicale.
“Și mai ales fiți sceptici. Nu există studii relevante pentru suplimentele pentru stimularea imunității”, avertizează dr. Simona Farcaș.